Relațiile dintre Rusia și Polonia s-au deteriorat foarte mult, în ultima perioadă, după ce guvernul de la Varșovia a decis să expluzeze mai mulți diplomați ruși.
Ambasadorul Poloniei la Moscova a fost convocat de urgență la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei. Convocarea vine după decizia de expulzare a trei diplomați ruși de la Varșovia, de către guvernul din Polonia.
Rusia l-a convocat, vineri, pe ambasadorul polonez la Moscova, Krzysztof Krajewski, ca urmare a deciziei de săptămâna trecută a Varşoviei de a expulza trei diplomaţi ruşi, transmite EFE.
La intrarea în sediul MAE rus, șeful legaţiei poloneze nu a făcut declaraţii pentru presă.
Ministerul rus al Afacerilor Externe a anunțat, vinerea trecută, într-un comunicat de presă, că intenționează să expulzeze cinci diplomaţi polonezi, ca replică la decizia Varșoviei. Guvernul polonez a anunţat, joia trecută, că a expulzat trei diplomaţi ruşi, pe care i-a declarat „personae non gratae”.
Statele Unite au expulzat mai mulți diplomați ruși
Autoritățile din Polonia și-au exprimat solidaritatea cu sancţiunile impuse de Statele Unite împotriva Rusiei.
Washington a anunțat, tot în acea zi, că a sancţionat Rusia pentru presupusa implicare în alegerile prezidenţiale din 2020 şi pentru prezumtivul său rol în atacul cibernetic de proporţii asupra platformei Orion a companiei SolarWinds. De asemenea, autoritățile americane au subliniat că au impus și alte penalități ca urmare a acţiunilor întreprinse de Rusia în Ucraina şi în Afganistan.
Între alte măsuri, administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a decis să expulzeze din SUA zece membri ai misiunii diplomatice ruse de la Washington. Printre cei scoși din țară s-au aflat și mai mulți reprezentanți ai serviciilor de informaţii secrete ale Rusiei.
În replică, Rusia a expulzat acelaşi număr de diplomaţi și a impus sancţiuni pentru un presupus amestec al SUA în chestiuni interne. De asemenea Moscova a întocmit și o listă neagră cu înalţi funcţionari americani.