Regele Cioabă amenință India cu tribunal internațional. Minoritățile îşi cer drepturile: „Vrem să ne apropiem de UE”

Regele Cioabă amenință India cu tribunal internațional. Minoritățile îşi cer drepturile: „Vrem să ne apropiem de UE”Dorin Cioabă / Sursa foto: Arhiva EVZ

Regele Cioabă amenință India cu tribunal internațional şi spune că va relua solicitarea către conducerea Indiei, de a recunoaște minoritatea romă, ca aparținând poporului indian. Mai exact, regele internațional al romilor dorește „să fim recunoscuți ca minoritate etnică din diaspora”.

Regele Cioabă amenință India cu tribunal internațional. Vineri, la Sibiu, vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al Uniunii Internaționale a Romilor, iar unul dintre punctele din programul de realegere pentru un nou mandat al lui Dorin Cioabă este obținerea unui „parteneriat solid cu UE”.

„UE este în căutarea unui partener serios pentru a derula un fond foarte mare de bani care este alocat minorității romilor. Dar din cauza că asociațiile romilor nu au prezentat până acum o strategie, au fost lăsați toți deoparte. Acum noi am pregătit și o siglă nouă pe care vrem să o promovăm în care am introdus și culorile UE: adică vrem cumva să ne apropiem de UE și să obținem acest parteneriat”, a declarat Regele Cioabă.

Regele Cioabă îşi dorește recunoașterea minorității rome de către India

Dorin Cioabă, autoproclamatul „rege” internațional al romilor, candidează pentru un nou mandat la șefia executivă a Uniunii Internaționale a Romilor și spune că vrea recunoașterea minorității rome de către India, potrivit comunicatului emis.

„Vom trimite un ultimatum guvernului Indiei, de a ne recunoaște ca națiune care trăiește în diasporă, iar dacă acest lucru nu-l fac, așa cum au promis de zeci de ani, ne vom adresa unui tribunal internațional, pentru că vrem să avem recunoaștere oficială: că suntem parte a poporului indian.

Nu vrem să mergem în India, nu vrem să punem presiune pe Guvernul Indiei să ne ajute, dar vrem să avem o recunoaștere, să nu mai fim un popor al nimănui: românii ne spun că nu suntem ai lor, englezii – că nu suntem ai lor. Când suntem buni, toată lumea spune că suntem ai lor, când suntem răi, toată lume ne alungă.

Ar fi normal să fim tratați ca o minoritate care trăiește în diasporă cu naționalitatea indiană. Ne-ar ajuta și la Națiunile Unite, pentru că atunci guvernul Indiei ar putea să vorbească și în numele nostru. Dacă nu vor dori s-o facem normal, ne vom adresa instanței”, a declarat Dorin Cioabă.

Ministrul de Externe al Indiei declara că romii sunt „copiii Indiei”

Acum şase ani, ministrul de Externe al Indiei „ne-a spus că romii sunt copiii Indiei şi o să ne recunoască, dar nu se face nimic concret, se amână nu știu de ce”, mai subliniază Cioabă.

Potrivit organizației pe care o conduce Dorin Cioabă, UIR ar avea aproximativ 6 milioane de membri la nivel internațional, dintre care sunt 900.000 în România.

În perioada 23-25 septembrie în centrul Sibiului va avea loc Festivalul International al Culturii Romilor. „Practic, Sibiul va fi capitala romilor din întreaga lume. Este ca un summit important pentru comunitatea romilor și pentru proiectele noastre pentru viitor”, a mai spus Cioabă, potrivit turnulsfatului.ro.