Reforma în Sănătate: Sunt spitale care nu pot oferi servicii corecte

Reforma în Sănătate: Sunt spitale care nu pot oferi servicii corecte Sursa foto: Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Reforma în Sănătate este cerută chiar și de funcționarii de rang înalt ai statului. Carmen Orban, consilierul prim-ministrului Marcel Ciolacu, a a declarat  că, în secolul XXI, încă sunt spitale în România care nu au dotările necesare pentru a furniza servicii medicale corecte.

Reforma în Sănătate cerută și de oamenii premierului

Reforma în Sănătate ar urma să corecteze discrepanțele uriașe între unitățile spitalicești mari, din principalele orașe ale țării, și spitalele mai mici din provincie. Consilierul premierului Marcel Ciolacu a subliniat că managerilor le este imposibil să facă performanță sau să pună la punct activitatea spitalelor în contextul în care se confruntă cu o lipsă majoră de finanțare.

„Sunt spitale care oferă servicii medicale corecte şi îşi depăşesc contractul cu casa, sunt spitale care oferă o performanţă absolută, dar sunt şi spitale care nu pot oferi servicii corecte. Orice manager din ţara asta dacă se confruntă cu o lipsă majoră de finanţare nu poate să facă performanţă. (...)

Este clar că este nevoie de o reformă în sănătate. Cred că dacă facem o mapare corectă a tuturor spitalelor din ţara aceasta şi dacă am fi oneşti unii cu alţii şi am vedea în mod cert şi concret fiecare spital ce servicii medicale poate oferi", a spus consilierul la Conferinţa "Pria Financing the Healthcare System in Romania".

Ne puteți urmări și pe Google News
Reorma în Sănătate cerută și de politicienii de rang înalt

Spital din România. Sursa foto: Arhiva EvZ

Nu se poate face performanță fără finanțare

Reforma în Sănătate nu presupune doar o îmbunătățire a serviciilor medicale. Carmen Orban atenționează că degeaba statul face investiții în spitale, dacă nu sunt medici care să acopere posturile libere.

„Acele spitale nu pot servi, conform contractului cu Casa (CNAS - n.r), servicii medicale corecte. Ca atare, nimeni nu vorbeşte de închidere de spitale şi eu cred că avem nevoie de toate spitalele din ţară pentru că avem nevoie de o mai bună administrare şi o reorganizare.

Avem nevoie de centre de permanenţă, avem nevoie de paturi de paleaţie, avem nevoie de foarte multe servicii medicale care sunt complet insuficiente în spitalele actuale. Pentru că spitalele universitare şi spitalele mari, regionale duc greul, sunt deja supraaglomerate şi atunci este o discrepanţă foarte mare. (...) Spitalul Universitar din Craiova trimite în mod frecvent către multe spitale universitare.

Nu cred că Craiova nu are servicii medicale la fel ca aceste spitale şi nu cred că ei nu îţi încasează banii de la Casă. Spitale precum Fundeni sau alte spitale depăşesc contractul cu Casa", a arătat Orban.

Carmen Orban, consilier de stat

Carmen Orban, consilier de stat. Sursa foto: Arhiva EvZ

Reforma în Sănătate, pusă la punct cu ajutorul sistemului privat

În accepțiunea consilierului premierului, reforma în Sănătate poate începe cu o colaborare între mediul public și cel privat. Sectorul privat dispune de fondurile necesare pentru a dezvolta infrastructura spitalicească și a serviciile de care statul are nevoie.

„Cred că trebui să regândim şi ar trebui să profităm şi de medicul privat şi ar trebui să avem un echilibru în toate. (...) Cred că mediul privat este un mediu pe care ne putem baza ca şi colaborare, nicidecum ca şi competiţie.

(...) Mediul privat poate fi un mediu care să vină cu fonduri absolut private. Să ofere infrastructura lui pentru servicii de care statul are nevoie pentru că există foarte multe servicii medicale deficitare în ţara noastră. Vorbim de stroke.

Câte cazuri de AVC credeţi că există nerezolvate în ţara noastră? Nenumărate. Pentru că nu ajung la timp în spitale care pot oferi un tratament corect. Marea majoritate fac tromboliză, dar pacientul cu AVC poate să aibă nevoie de trombectomie”, a mai declarat Carmen Orban.