Refinanţare: doar câteva sute de euro te despart de un credit mai ieftin

Refinanţare: doar câteva sute de euro te despart de un credit mai ieftin

Scăderea din ultimul timp a costurilor de refinanţare, dar şi ieftinirea acestor împrumuturi, fac din perioada actuală una propice contractării unui credit mai ieftin, în special pentru cei care au credite negarantate, cele mai scumpe împrumuturi de pe piaţă.

Băncile au scăzut simţitor dobânzile împrumuturilor negarantate, atât la credite în lei, cât şi la cele în euro, instituţiile foarte agresive pe acest segment practicând chiar costuri totale care coboară sub 10% sau sunt foarte apropiate de acest nivel.

Pentru prima oară în ultimii ani creditele în moneda naţională le concurează la costuri pe cele în moneda europeană. Astfel, românii care care îşi încasează veniturile în lei au posibilitatea de a se finanţa în aceeaşi monedă, fără a se mai supune astfel riscului valutar, aşa cum procedau anterior, pentru a avea acces la un credit mai ieftin. Costurile refinanţării

Potrivit unui studiu al Bancpost, rata pe care clientul o are de achitat după refinantare poate scădea şi cu 30%.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, noile prevederi legale au scazut costul refinanţării la credite negarantate de la peste 1.000 de euro la doar câteva sute.

Conform Legii 288/2010 prin care a fost adoptată Ordonanţa 50/2010, băncile au voie să impună pentru creditele nou acordate un "comision de analiză a dosarului, un comision de administrare a creditului sau a contului curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".

Dacă împrumutul iniţial are dobândă fixă, clientul va plăti băncii de la care a contractat creditul un comision de rambursare în avans de până la 1% din suma achitată. Creditele de nevoi personale au un plafon maxim care de regulă nu depăseşte 20.000 de euro, ceea ce urcă valoarea comisionului ce ar putea fi achitat de client la circa 200 de euro. Anterior apariţiei Ordonanţei 50 şi a Legii 288/2010 prin care a fost aprobată acest cost urca la cele mai multe bănci peste 1.000 de euro. Pentru creditul cu dobândă variabilă băncile nu percep comision de rambursare în avans.

Totodată, instituţia care a acordat creditul iniţial poate percepe un comision pentru scrisoarea de refinanţare, de circa 30 – 50 de euro, tarif inclus în categoria comisionului unic prevăzut în lege.

Noua bancă finanţatoare poate percepe clientului un comision de analiză a dosarului, care este de regulă de câteva zeci de euro. Cu toate acestea, multe bănci au renunţat la acesta în lupta pentru atragerea clienţilor concurenţei.

Paşii de parcurs

Timpul aferent refinţării ajunge la circa o lună. Clientul trebuie să solicite de la instituţia care i-a acordat creditul o scrisoare de refinanţare, ce este eliberată în câteva zile calendaristice.

După ce achită băncii de la care a contractat creditul iniţial costurile aferente, clientul va întocmi un dosar de credit pentru instituţia la care face refinanţarea care cuprinde, de regulă, fişa fiscală din anul anterior, scrisoarea de refinanţare emisă de instituţia care a acordat creditul şi contractul împrumutului pe care îl are în prezent în derulare. Odată ce noua bancă eliberează creditul, banii sunt viraţi instituţiei care a acordat iniţial împrumutul.