Rebelul care murdărește „Sportul Alb” a recidivat. Consilierea psihologică n-a avut efect
- Andrei Calin
- 28 februarie 2020, 07:00
Nick Kyrgios (24 de ani, 23 ATP) continuă să se remarce din cauza comportamentului golănesc pe care îl are în arenele de tenis. Australianul are mai multe ieșiri în decor decât performanțe.
Tenismanul australian, cu origini elene, a obișnuit cu derapajele de limbaj și cu gesturile controversate. Sportivul i-a făcut uitați pe Ilie Năstase sau John McEnroe, legende ale „Sportului Alb”, care își mai ieșeau din pepeni câteodată, furia fiind îndreptată spre arbitri.
Dacă românul și americanul erau simpatizați de iubitorii tenisului, Kyrgios este criticat de foarte multă lume pe rețele de socializare. Nu este înghițit nici de colegii din circuit, pe care n-a ezitat să-i critice și să-i jignească în nenumărate ocazii.
Că Nick este perceput ca un paria al tenisului a fost demonstrat și ieri. Australianul s-a accidentat în timpul partidei cu francezul Ugo Hunbert, disputată în Mexic, la Acapulco, și a abandonat. Spectatorii au luat foc și l-au huiduit cu toate forțele pe sportiv. „Nu dau doi bani pe ei. Mă doare undeva de ei”, a spus Kyrgios în stilu-i caracteristic.
Astfel și-a trecut în CV-ul încărcat un nou episod mitocănesc. Deocamdată, în plan sportiv, australianul se poate lăuda cu un sfert de finală la Wimbledon (2014) și cu aceeași performanță la Australian Open (2015).