Realitatea românească. Bolnavii de cancer parcurg 350 de kilometri pentru tratament
- Oana Nicolae
- 8 octombrie 2019, 08:16
Jumătate de milion de români au renunțat să mai apeleze la medic în anul 2018 pentru că nu își mai permit acest lucru. Incapacitatea de a accesa serviciile medicale ne transformă într-o țară de bolnavi cronici, arată un raport al Institutului Național de Statistică.
„Sănătatea, ca şi educaţia, e gratuită doar pe hârtie. Chiar şi pentru persoanele asigurate, actul medical presupune costuri ascunse, pe care, din nou, mulţi nu şi le permit, iar asta în condiţiile în care, în România, există aproape 3 milioane de persoane neasigurate”, explică Victoria Stoicu, expert în politici sociale.
Pe lângă costurile mult prea mari pe care trebuie să le scoată fiecare bolnav în parte din buzunar, stă și distanța mult prea mare sau lipsa mijloacelor de transport, mai ales atunci când vorbim de bolnavii de cancer.
Unu din șase pacienți cu afecțiuni oncologice parcurge în medie 350 de kilometri pentru radioterapie. Lipsa centrelor care oferă tratamentul îi obligă să se deplaseze în alte județe decât cele de domiciliu.
„Nu există suficiente centre în țară care să facă acest tratament, iar listele de aşteptare sunt inevitabile. Un pacient cu afecțiuni oncologice nu poate aștepta pe o listă să intre la tratament. Faptul că avem specialiști foarte bine pregătiți și aparatură de ultimă generație îi determină să caute un loc în centrele noi, în general private, cu atât mai mult cu cât tratamentul este gratuit”, susţine dr. Cristian Barbu, medic primar radioterapie.