Reacție DURĂ a jurnalistului Radu Herjeu la ATACURILE unor ONG-uri. „Vă rog, scoateți-mă de pe lista cu adrese de email”
- Lucian Ionescu
- 27 septembrie 2018, 19:49
Reputatul jurnalist, Radu Herjeu, în prezent fiind membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a postat pe Facebook un mesaj prin care dă o replică dură celor care îi critică activitatea în cadrul acestei instituții. Consideră că multe din mesajele trimise, în special de anumite ONG-uri fac parte dintr-o acțiune propagandistică, de „rea credință și complet neinformate”
„Hodoronc-tronc, mi s-a umplut casuta de email oficial cu mesaje luate cu copy-paste in care suntem certati la gramada ca absentam de la sedintele CNA desi suntem platiti din banii expeditorului, stiti povestea!
Pentru ca m-am cam saturat de bagatul asta propagandistic stupid in aceeasi oala si la interpelarile, de obicei tupeiste, de rea credinta si complet neinformate, o sa las putin la o parte retinerile mele colegiale: sunt membrul cu cele mai putine absente de la sedintele CNA (13 din 196 tinute in 3 ani si jumatate - 7 pe motiv de deplasari in interes de serviciu si 6 din cauza de concediu), sunt membrul cu cele mai putine zile de concediu luate in acest interval (doar 24 - adica mai putine decat cele legale penntru un singur an!). Sunt membrul care a propus modficarea ROF in sensul de a nu permite mai mult de 3 concedii de odihna in aceeasi perioada, de a se anunta pe site-ul institutiei de ce absenteaza fiecare membru de la o anumita sedinta sau in ziua in care nu s-a putut tine o sedinta din motive de cvorum, recuperea automata a oricarei sedinte care nu s-a tinut. Propunerile nu au trecut la vot. Deci, va rog, scoateti-ma de pe lista cu adrese de email la care trimiteti aceste mesaje indignate fara sa aveti habar despre ce se intampla in CNA!”, a postat Radu Herjeu pe Facebook