Răzvan Lucescu a pierdut contractul cu PAOK. Ce altă echipă îl vrea antrenor

Răzvan Lucescu a pierdut contractul cu PAOK. Ce altă echipă îl vrea antrenorRăzvan Lucescu Sursa foto: Instagram

Deși a avut rezultate remarcabile cu PAOK Salonic, Răzvan Lucescu se va despărți de echipa greacă din cauza unei dispute cu patronul Ivan Savvidis, conform presei elene.

PAOK a renunțat la Răzvan Lucescu

Jurnaliștii din Grecia afirmă că decizia de a renunța la antrenorul român a fost deja luată de conducerea clubului, iar în prezent se finalizează termenii despărțirii.

Contractul lui Răzvan Lucescu cu PAOK expiră în vara anului 2027, însă acesta va pleca mai devreme, după o ceartă cu finanțatorul Savvidis. Cei doi au avut o întâlnire recentă pentru a discuta strategia de transferuri, dar discuția a degenerat, conform surselor din Atena.

„Situația la PAOK a fost blocată începând cu joi, 15 mai, când a avut loc o tensiune majoră între Ivan Savvidis și Răzvan Lucescu, în cadrul unei ședințe la care au participat toți membrii conducerii clubului.

Lucescu nu se opune demiterii

În cadrul acestei întâlniri, s-a discutat și despre o posibilă plecare a antrenorului român. Toți așteaptă cu interes decizia proprietarului clubului privind continuarea colaborării cu antrenorul de 56 de ani.

„În cadrul acestei întâlniri, s-a deschis și subiectul unei posibile plecări a antrenorului român. Toți așteaptă cu nerăbdare decizia proprietarului clubului privind continuarea colaborării cu antrenorul de 56 de ani. Acesta a precizat că nu va sta în calea unei eventuale schimbări, cu condiția ca niciuna dintre părți să nu invoce clauzele contractuale existente”, a anunțat Metrosport, care a adăugat că termenul-limită pentru clarificarea situației a fost aseară, după ce colaboratorii ambelor părți au încercat să detensioneze atmosfera.

„Ca răspuns pentru numărul mare de articole apărute, anunțăm că Răzvan Lucescu este antrenorul nostru. Nu ne putem da seama de unde apar aceste scurgeri de informații" " - comunicat PAOK Salonic.

Razvan Lucescu, antrenorul PAOK

Razvan Lucescu, antrenor PAOK / sursa: Captura Metrosport

Grecii susțin că PAOK își caută deja un nou antrenor, având pe listă nume precum Vladan Ivic (Al Ain), Albert Riera (NK Celje), Dejan Stankovic (Spartak Moscova) și Marino Pusic (Șahtior Donețk). Totuși, clubul negociază în continuare despărțirea de Lucescu pentru a evita plata clauzei de reziliere de 1,4 milioane de euro.

Panathinaikos vrea să-l angajeze pe Răzvan Lucescu

Conform mai multor publicații, Răzvan Lucescu este pe cale să devină istorie la PAOK, iar în zilele următoare va fi anunțată oficial despărțirea.

Un alt club din Grecia, Panathinaikos Atena, vrea să profite de această situație, având în vedere că antrenorul român are o reputație excelentă în fotbalul elen.

Directorul sportiv al clubului atenian a colaborat anterior cu Lucescu și nu vrea să piardă ocazia de a-l aduce la echipa sa.

Totuși, Panathinaikos are deja un antrenor, Rui Vitoria, care dorește să continue. Chiar dacă a reușit să se califice în preliminariile Ligii Campionilor, portughezul ar putea fi înlocuit, având în vedere că echipa a terminat campionatul la o distanță considerabilă de campioana Olympiacos, de 16 puncte, și a obținut calificarea în Champions League cu doar un punct în fața lui PAOK.