Decorațiunile de Crăciun de la Casa Albă reprezintă un subiect extrem de delicat - atât pentru populația americană, cât și pentru președinți. Recent, soția actualului șef al Statelor Unite ale Americii (SUA), Jill Biden, a fost aspru criticată pentru felul în care a împodobit bradul, unii internauți contemplând la vremurile când Melania Trump organiza încăperile. Nemulțumirile cetățenilor îl bântuie însă, pe fostul președinte SUA, Donald Trump, care aparent nu a reușit să treacă peste episoadele neplăcute din timpul mandatului său.
„Trebuie să încep prin a le ura tuturor un Crăciun foarte, foarte fericit”, și-a început discursul Donald Trump. Nu a trecut mult timp până să-și dea seama toată lumea că, de fapt, fostul președinte SUA nu a reușit să treacă peste faptul că decorațiile de Crăciun ale soției sale, de la Casa Albă, au fost criticate.
Donald Trump, încă afectat de criticile adresate soției sale
Donald Trump a precizat că Melania Trump a fost „iubită de toată lumea”, însă a deplâns faptul că „nu a fost tratată tocmai corect”. „Ea ar fi făcut cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun”, a spus Trump, adresând critici la adresa presei, care și-a permis să fie răutăcioasă cu fosta primă doamnă. „Îmi amintesc că a împodobit niște brazi roșii magnifici, iar jurnaliștii au spus: «Oh, e groaznic...». Eu am spus: «Dragă, data viitoare încearcă alb».
Ea făcea brazi magnifici - amintiți-vă, cei mai frumoși pe care i-ați văzut vreodată - albi. Am spus, data viitoare, „Hai să facem mai tradițional. Să optăm pentru verde. Am adus copaci verzi și frumoși, iar ei au început să comenteze: «De ce nu i-ați făcut albi, așa cum erau înainte?»”, s-a exprimat Donald Trump.
„Dar vă spun ceva. (n.r. Melania) este iubită peste tot, are o inimă extraordinară și știe să și salute cu «Bună ziua!»”, a conchis fostul președinte al SUA.
Brazii de Crăciun ai Melaniei Trump „păreau acoperiți cu sânge”
În anul 2017, Melania Trump a înlocuit decorațiunile tradiționale cu brazi albi. Un an mai târziu, fosta primă doamnă SUA a ales să decoreze unii copacii de Crăciun cu elemente roșii. Și i-a acoperit cu afine, lucru care a condus la un val de ironii din partea cetățenilor și a presei. Alți copaci artificiali erau roșii în totalitate. Populația a spus atunci că aceștia „păreau acoperiți cu sânge”.
În 2020, entuziasmul Melaniei pentru Crăciun a fost pus sub semnul întrebării, după apariția unei înregistrări audio în care aceasta se plângea de decorații. Conversația din 2018 a fost dezvăluită de prietena primei doamne, Stephanie Winston Wolkoff.
„Muncesc pe brânci la chestii de Crăciun. Cui îi pasă de decorațiunile de Crăciun? Dar trebuie să o fac, nu-i așa? Corect?”, s-a confesat Melania Trump prietenei sale. „Ok, și mă ocup de decorațiuni. Planific pentru Crăciun. Iar ei vin și spun: «Oh, dar cum rămâne cu copiii care au fost despărțiți (n.r. de părinții lor la graniță)? Mai dați-mi naibii o pauză”, a mai spus soția lui Donald Trump. În timpul vizitei la prietena ei, fosta primă doamnă purta o jachetă pe care scria „Nu prea îmi pasă. Nu-i așa?”.
Partenera lui Joe Biden nu a fost cruțată. „O porcărie fără gust”
Și decorațiunile de sărbători ale primei doamne Jill Biden au atras nemulțumiri. Utilizatorii rețelelor de socializare consideră că acestea sunt „incolore” şi „urâte”. „Această porcărie fără gust pe care nici un magazin de 1 dolar nu ar expune-o”, este unul dintre mesajele adresate de cetățenii americani.
„Unde este culoarea?”, s-a exprimat un alt internaut. Alt american a spus că regretă că la Casa Albă nu mai există „acea strălucire ca pe vremea Melaniei Trump”.
„Pare în regulă. Are nevoie de mai multă culoare. Un pic de roșu va face copacul acela să prindă viață”, s-a exprimat unul dintre utilizatorii rețelelor de socializare.
Americanii sunt nostalgici după vremurile JFK
Alte persoane au tăiat în carne. „Bradul de Crăciun, păgân şi urât”, a scris cineva. Un altul a comparat în mod nefavorabil bradul de Crăciun cu cel din timpul președinției lui John F. Kennedy.
„Mi-e cam dor de ornamentele normale de Crăciun”, a spus el, publicând o fotografie cu Kennedy și prima doamnă Jacqueline în fața unui copac împodobit cu bomboane, ornamente și lumânări.