Războiul manuscriselor lui Emil Cioran. Gabriel Liiceanu l-a dat în judecată pe Eugen Simion

Când vine vorba de bani, cultura, în general, creațiile în limba română ale filosofului Emil Cioran, în particular, sunt retrase în plan secund, mototolite, călcate în picioare și readuse în atenție doar pentru a fi stoarse și revalorizate la nesfârșit. Cum altfel s-ar putea explica reprezentația tristă de pe scena noastră culturală?

Zilele trecute, cu prilejul celebrării a 200 de volume ale Colecției „Opere fundamentale”, îngrijite de Fundația Națională pentru Știință și Artă, fundație de utilitate publică aflată sub egida Academiei Române și coordonată de reputatul critic literar Eugen Simion, a mai căzut o mască. Masca ipocriziei și a nepăsării. „Am strâns în această serie de tip Pléiade scrierile celor mai importanți făuritori de cultură din România.

De la cronicari la clasici, de la poeți la critici literari, toți șiau găsit locul în colecția noastră. Este un proiect pe care am vrut să-l încep încă din 1970, cu sprijinul lui Marin Preda. N-am reușit atunci, dar l-am reluat cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Cu succes, spun eu”, ni s-a confesat Eugen Simion.

Cu succes, e adevărat, dar un succes știrbit și de eșecuri aiuritoare. Eșecuri ce nu țin și nu vor ține niciodată de ambiția, orgoliul și pasiunea cu care Eugen Simion își urmărește visul. Sadoveanu, Eliade, Noica, Eugen Ionescu, Emil Cioran sunt doar câteva nume mari ale literaturii române care nu pot fi, cel puțin deocamdată, publicate în Colecția „Opere fundamentale”.

Florin Dumitrescu, mai fericit ca niciodată. Vestea cea mare pentru fani: Începe o nouă eră

Zodiile cu noroc în această perioadă. Stare de bine, vești bune și mult optimism 

„N-avem bani să acoperim pretențiile moștenitorilor sau ale editorilor care dețin drepturile de autor. Nici statul nu ne ajută. Și atunci, cum am putea să lăsăm românilor ediții integrale ale acestor cărturari? Este o rușine pentru România, o mare rușine, pentru că o țară care nu-și promovează cultura își periclitează viitorul. Noi ne-am luat inima în dinți și l-am publicat pe Cioran, am strâns scrierile sale în limba română și le-am dat din nou viață, în 300 de exemplare”.

Ce a urmat? Un fiasco! „Domnul Gabriel Liiceanu, care l-a publicat pe Cioran în fascicule, cu țârâita - bănuiesc că se câștigă bani frumoși așa - , ne-a dat în judecată, ne-a intentat proces. Ne-a blocat. Noi l-am publicat pe gânditorul român, dar cărțile lui nu leam putut difuza. Zac, neatinse, pe raft.

Până acum, am câștigat primele înfățișări, dar cine știe ce-o mai fi de acum înainte”, s-a confesat Simion, care, în continuare, a ținut să sublinieze: „Eu pot înțelege și mercantilismul unora, inclusiv pe cel al moștenitorilor - e dreptul lor - , dar nu pot înțelege ipocrizia, dezinteresul pentru cultură, pentru un demers în urma căruia, e adevărat, nu ies bani, dar care ne conferă nouă, ca țară, prestigiu, respect și valoare”.

Între materialismul filosofului Gabriel Liiceanu și idealismul criticului literar Eugen Simion nu e loc pentru o alegere, ci pentru o soluție. Pentru că, într-un fel sau altul, dreptate au și unul, și celălalt. Rezolvarea acestui diferend cultural, cheia acestei uși care s-a închis între doi intelectuali, este la stat.

Ministerul Culturii ar trebui să găsească o soluție, pentru că Cioran nu aparține unuia sau altuia dintre noi, ci românilor (și francezilor). Statul român ar trebui să plătească 100.000 de euro pentru drepturile de publicare a lui Cioran în limba română. Mai ales că poate fi publicat și integral, nu pe bucățele scumpe, rătăcite, regăsite și iar pierdute.

Emil Cioran și Eugen Ionescu sunt singurii români prezenți în Pléiadele francezilor, în operele lor fundamentale (Gallimard a început publicarea acestor cărți esențiale pentru literatura franceză și internațională în 1931, ajungând în prezent la volumul cu numărul 637). Ei au reușit să publice, în ediții de lux, scrierile în limba franceză ale celor doi români, noi nu. Și viitorul nu sună bine.

„Nici pe Eugen Ionescu nu-l putem publica. Nu ne-am înțeles cu fata lui, care deține drepturile de autor. Și când mă gândesc că am avut-o studentă la Paris și-am sprijinit-o... Mă rog, dreptul ei. Dreptul nostru nu poate fi susținut decât de România, mai precis de politicienii ei”. Aveți dreptate, domnule Simion. Din păcate, aveți dreptate.