Războiul dintre Rusia și Ucraina se duce și în plan religios. Mari neînțelegerii între Papa Francisc și Patriarhul Moscovei
- Nicolae Comănescu
- 14 martie 2022, 13:49
Conflictul sângeros din Ucraina a provocat mari neînțelegeri și între liderii spirituali catolici și ortodocși. Patriarhul Kirill și-a schimbat poziția și a făcut scut în jurul agresiunii comandate de președintele Vladimir Putin.
Conflictul din Ucraina riscă să devină rapid și un război religios. Atât în interiorul lumii ortodoxe, deja foarte dezbinată, cât și în exterior, în cadrul dialogului ecumenic, în special cu Biserica Catolică, dialog subminat până la temelii după binecuvântarea dată de Patriarhul Moscovei Kirill operațiunii militare inițiate de președintele rus Vladimir Putin.
Dispute la nivel religios din cauza războiului dintre Ucraina și Rusia
Afirmațiile acestuia au fost considerate, la Vatican și nu numai, drept șocante mai ales pentru referirea la războiul necesar pentru a opri lobby- urile gay din Occident. O poziție care a dus la anularea imediată a planificării unei a doua întâlniri, după cea din 2016 pe teritoriul neutru de la Havana, dintre Papă și Kirill. O întâlnire la care se lucra de ani de zile și care părea să fie, în sfârșit, la un pas de concretizare până în 2022.
Potrivit cardinalului secretar de Stat, Pietro Parolin, „cuvintele lui Kirill nu favorizează și nu promovează o înțelegere, dimpotrivă riscă să aprindă și mai mult spiritele spre o escaladare și să nu rezolve criza pe cale pașnică”. O nouă întâlnire între Papa Francisc și Patriarhul Kirill nu mai este posibilă. „Chesiunea – a explicat cardinalul – este foarte complicată și datorită tensiunii care exista între Biserici, așa că în momentul de față nu a existat nicio posibilitate”.
La începutul ostilităților, însă, Kirill îmbrățișase pe deplin linia pacifistă a Papei Francisc. Totuși, această poziție a fost abandonată rapid pentru a menține în viață un fel de colateralism între Biserica Ortodoxă Rusă și Kremlin. O relație de oțel pe care condamnarea conflictului din Ucraina ar fi distrus-o în mod inevitabil. Dar Kirill ar fi putut lucra în strânsă sinergie cu Papa Bergoglio la Moscova în medierea foarte delicată pentru încheierea ostilităților, în care este angajat Sfântul Scaun.
Afirmațiile lui Kirill, care au pus paie pe foc
Această poziție a Patriarhului este complet diferită de ceea ce semnase în declarația comună semnată cu Papa Francisc în Cuba. „Deplângem - se arată în text - războiul din Ucraina care a făcut deja multe victime, nenumărate răni unor locuitori pașnici și a aruncat societatea într-o gravă criză economică și umanitară. Invităm toate părțile în conflict la prudență, la solidaritate socială și la acțiune pentru construirea păcii. Facem apel la Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a atinge armonia socială, să se abțină de la participarea la conflict și să nu sprijine dezvoltarea ulterioară a conflictului.
Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să poată fi depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie la aceasta, astfel încât să arate tot mai mult frăția noastră creștină”.
„Sfântul Scaun este dispus să facă totul”
Mai mult, în preajma conflictului, lumea ortodoxă rusă s-a rupt de Biserica soră din Kiev. Aceasta din urmă a decis schisma de cea a Moscovei, punând la îndoială și data Crăciunului: să fie sărbătorită pe 25 decembrie și nu pe 7 ianuarie, așa cum s-a întâmplat în toate fostele țări sovietice. Vaticanul, între timp, se deplasează pe două căi paralele. Prima se referă la medierea pentru încheierea conflictului. „Sfântul Scaun este dispus să facă totul, să se pună în slujba acestei păci”, a explicat Papa Francisc.
Al doilea este ajutorul umanitar. „Îmi adresez apelul din inimă pentru a se asigura cu adevărat coridoarele umanitare și pentru ca ajutorul să fie garantat și facilitat în zonele asediate, pentru a oferi un ajutor vital fraților și surorilor noștri asupriți de bombe și frică. Le mulțumesc tuturor celor care îi întâmpină pe refugiați. Mai presus de toate, implor ca atacurile armate să înceteze și să prevaleze negocierile, precum și bunul simț. Și să ne întoarcem la respectarea dreptului internațional”, a spus Papa Francisc, conform RADOR.