Războiul dintre Prodanca și Reghe, faza pe jigniri. Ce au mai făcut
- Maria Pană
- 31 octombrie 2024, 12:42
Impresara reacționează virulent după ce antrenorul a ieșit public și a numi-o ”Titi Prosop”. Aceasta a pus un mesaj pe Instagram care pare să îi fie adresat lui Reghecampf.
Impresara continua războiul
Războiul dintre cei doi foști soți a ajuns la faza de pensie alimentară care nu ar fi fost plătită. Drept urmare impresara a pus sechestru pe anumite bunuri ale antrenorului. Acest lucru l-a scos din sărite, astfel că a făcut declarații belicoase. „Constat că această doamnă persistă în minciuni și fabrică tot soiul de discuții pentru a apărea în presă.
I-am trimis banii încă din data de 29 iulie. Este vorba de 4.350 de dolari (4.000 de euro), însemnând două luni de pensie alimentară pentru fiul meu. Suma aceasta i-am trimis-o din Arabia Saudită și probez acest lucru cu extrasul bancar. Eu am crezut că impresara, mai nou antrenoare de box, are alte griji, respectiv să pregătească gala iubitului, dar varianta feminină a lui Titi prosop se ocupă de farse prin instanțe și prin media.
De la ”Titi Prosop” la ”idiot”
De altfel, la termenul pe care l-am avut în procesul de divorț, mi-a recunoscut faptul că a primit banii și că va retrage acțiunea”, a declarat antrenorul în spațiul public. Cu toate acestea impresara spune că mai are datorii, așa că a postat pe Instagram următorul mesaj. ”Să mă simt jignită că vorbește ”un bărbat” despre mine? Niciodată! Să se simtă mă-sa și tac-su că au crescut un idiot”, a transmis Anamaria.
De altfel, aceasta a declarat în mod public faptul că așteaptă și ceilalți bani de la antrenor. Mai ales că ea l-ar fi întreținut pe vremea când erau împeună, inclusive atunci când el scotea în oraș ”diferite domnișoare”. Războiul dintre cei doi a început odată cu intentarea divorțului de către antrenor. Din acel moment niciunul dintre ei nu a mai avut liniște, deși amândoi sunt implicați în alte relații personale.