Război total. Taxa GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon) scoate din minţi SUA

Război total. Taxa GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon) scoate din minţi SUASursa foto: arhiva EvZ

Această taxare, în valoare de 2,4 miliarde de dolari, încă n-a fost aprobată de Donald Trump, dar o va face cu ocazia summitului NATO de astăzi.

Washintonul ameninţă cu suprataxarea produselor franceze până la 100%

Vinurile spumante, celebra brânză Roquefort, iaurturile, săpunurile şi produsele de machiaj vor fi suprataxate de către Statele Unite. Administraţia Trump ameninţă cu suprataxarea ca răspuns la introducerea în Franţa a unei taxări a giganţilor digitali din SUA. Acest anunţ urmăeşte o anchetă deschisă în iulie de reprezentantul comerţului american , USTR (United States Trade Representative), care a concluzionat că legislaţia franceză în privinţa GAFA dăunează companiilor americane.

Trump doar trebuie să dea aprobarea

„USTR se angajează să combată protecţionismul în creştere al statelor membre ale Uniunii Europene, care vizează în mod nedrept companiile americane”, a declarat reprezentantul său într-o declaraţie, luni. Propunerea UTSR, care urmează să primească aprobarea preşedintelui Trump, riscă să intensifice frecuşurile cu UE şi în special cu Franţa.

Franţa nu va renunţa niciodată la impozitul său asupra giganţilor tehnologiei

Ieri, cu mult înainte de anunţarea acestor represalii, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a avertizat că Franţa nu va renunţa niciodată la impozitul său asupra giganţilor tehnologiei şi a criticat Statele Unite că nu mai doreşte un acord global internaţional, privind impozitarea digitală. Aceste noi ameninţări apar cu o zi înaintea unei întâlniri între Donald Trump şi preşedintele francez Emmanuel Macron. Această întâlnire bilaterală, care va avea loc astăzi, la ora 14,00 GMT la Londra, la summitul NATO, va fi examinată cu o atenţie specială. Preşedintele francez a tulburat apele la începutul lui noiembrie afirmând că Alianţa se află într-o moarte cerebrală, plângându-se de lipsa de coordonare între Statele Unite şi Europa în faţa ofensivei Turciei în nord-estul Siriei.

Alte ţări în cauză

Raportul USTR trimite un semnal clar Franţei şi avertizează alte ţări care iau măsuri similare, că impozitele nu vor fi tolerate. Sunt cuvintele lui Matt Schurers,directorul executiv al federaţiei din industria de calculatoare şi comunicaţii (CCIA). El spune că administraţia Trump intenţionează să deschidă o anchetă şi împotriva Austriei, Italiei şi Turciei pentru a stabili dacă impozitele lor ameninţă companiile americane. Impozitul francez GAFA impune giganţilor digitali 3% din cifra de afaceri din Franţa, în special pe publicitatea online, vânzarea de date în scopuri publicitare şi conectarea utilizatorilor de către platforme. Impozitatea giganţilor digitali şi a multinaţionalelor reprezintă o provocare majoră, mai ales că se pot încasa impozite chiar dacă grupurile nu sunt prezente fizic pe teritoriul unei ţări.

Macron considerat „prost”

În această vară, după adoptarea definitivă a impozitului de către Franţa, Donald Trump a denunţat „prostia” preşeditelui Macron şi a ameninţat cu represalii. Macron a declarat că ar putea renunţa la impozitul său de îndată ce se va ajunge la o soluţie internaţională sub auspiciile OCDE (Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare). Abia devenit comisar european, francezul Thiery Breton, cu portofoliul Piaţa unică şi cea Digitală, a mers chiar mai departe lăsând să se înţeleagă că secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, ar putea anunţa retragerea SUA din negocierile cu OCDE. Un război comercial nesfârşit, potrivit celor relatate de Le Point.