Răsturnare de situație în cazul tinerei mămici din Brăila. Ucisă de nepăsarea medicilor?

Răsturnare de situație în cazul tinerei mămici din Brăila. Ucisă de nepăsarea medicilor?

Noi detalii vin să contureze un scenariu dramatic: Ana Maria Păduraru a murit din cauza nepăsării.

S-a prăpădit la doar 19, după ce a născut o fetiță perfect sănătoasă. Ana Maria a făcut hemoragie post-partum, pierzând sânge puțin câte puțin până când viața s-a scurs din ea.

Jurnaliștii de la publicația locală infobrăila.ro au contactat medicii legiști, iar doctor Gina Ilie a explicat care a fost cauza care a dus la decesul tinerei mămici. Plimbată între secții, Ana Maria putea fi salvată, susține Gina Ilie, dacă i s-ar fi atras atenția că este obligatoriu să se prezinte la consult după ce a născut, însă niciunul dintre medici n-a urmărit acest lucru.

„În rezultat apare faptul că moartea Anei Maria a avut ca punct de plecare modificări la nivel uterin. Este vorba de o hemoragie post-partum, printr-o subinvoluție de situs placentar. Trebuia cineva să-i spună că trebuie să vină la control, după naștere”, afirmă medicul legist Gina Ilie.

Ne puteți urmări și pe Google News

O primă eroare sesizată de doctorul Ilie se referă la modul în care a fost tratată pacienta: „Ideea este că, în momentul în care a ajuns la spital cu starea pe care a avut-o, ar fi trebuit în primul rând să se faca un examen ginecologic și după aceea să o trimită în alte părți”.

Chiar dacă după naștere „a plecat bine, acasă”, Ana Maria Păduraru a decedat în urma unei complicații post-partum. Iată ce afirmă medicul legist Gina Ilie: „În foaia  de la maternitate apare scris că medicii au observat că face o hemoragie, au făcut control manual al cavității uterine, au scos cheagurile și resturi placentare, după care au făcut și un chiuretaj al cavității, au pus oxiton ca să accelereze contracția uterină în vederea hemostazei, iar după câteva zile femeia a plecat bine, acasă. Însă, se pare că, în perioada următoare lăuza nu a urmarit sau a ignorat niște semne. Femeia a pierdut sânge încet, încet, pentru că subinvoluția de situs placentar determină o hemoragie mai puțin zgomotoasă și, în timp, prin această hemoragie cronică, în uter au apărut zone de necroză, iar de acolo a apărut coagularea intravasculară diseminată și, în final, sepsisul. Pe mine m-a durut momentul în care a venit la UPU și, la 19 ani, o lăuză este etichetată cu lumbago acut și trimisă la reumatologie. Părerea mea este că, dacă ar fi fost trimisă la ginecologie, ar fi existat o șansă. Această plimbare de la UPU la reumatologie i-a fost fatală”.

Cazul Anei Maria Păduraru a șocat Brăila, dar și comunitatea medicală din România. Ancheta aflată în derulare va determina cine se va face vinovat de decesul unei mămici de numai 19 ani.