Previziuni. Ce se va întâmpla când vor ieși la pensie generațiile născute între 1966 şi 1989

Previziuni. Ce se va întâmpla când vor ieși la pensie generațiile născute între 1966 şi 1989 Crește vârsta de pensionare la femei, însă sunt adoptate și două legi complementare. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Experții în economie atrag atenția că raportul mic dintre angajați și pensionari va zdruncina grav sistemul public de pensii. Asta, în condițiile în care, în curând, românii vor ajunge să cotizeze cinci ani pentru un an de pensie.

Măsura de creștere a vârstei de pensionare, inclusă în PNRR ca o condiție pentru primire a fondurilor europene, îi sperie pe cei mai mulți dintre tinerii angajați. În următorii șapte ani, vârsta de pensionare pentru femei va crește, eșalonat, de la 62 la 63 de ani, iar din 2035 acestea vor fi nevoite să se pensioneze la 65 de ani, la fel ca bărbații.

Pensiile românilor după 35 de ani de cotizare vor fi infime

Măsura e cu atât mai negativă pentru români cu cât după 35 de ani de muncă și de cotizare la stat, un român cu un salariu mediu net pe economie, adică 4.000 de lei, ar urma să primească o pensie de la stat de 1.275 de lei.

În țara noastră, speranța de viață este de 72 de ani, ceea ce înseamnă că după ce vor ieși la pensie, teoretic, unii români se vor putea bucura de pensie doar șapte ani. Declinul sistemului de pensii va începe din 2030. Atunci va ieși la pensie generațiile născute între 1966 şi 1989, adică aproape trei milioane şi jumătate de români.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin urmare, în 15 ani, şase milioane de angajaţi ar putea fi nevoiţi să susţină pensii pentru opt milioane de seniori.

„Pensia va continua să scadă în termen de putere de cumpărare. Ideal ar fi să nu mai contribuie și să-și economisească el acești bani, va fi mult mai bine pentru el dacă alege această posibilitate, din păcate nu poate pentru că sistemul e obligatoriu”, explică Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA.

700 de milioane de euro ar putea pierde România fără o lege clară a pensiilor

De asemenea, românii vor avea posibilitatea să muncească și până la 70 de ani, iar în aceste condiții ei vor beneficia de o serie de beneficii. Numai că, nu vor mai putea cumula pensia şi salariul, ca acum.

Noua lege a pensiilor din sistemul public va trebui să fie gata cel târziu la sfârşitul anului, iar dacă nu ne aliniem cu celelalte țări europene, am putea pierde peste 700 de milioane de euro din PNRR, potrivit observatornews.ro.