Totul s-a terminat. Raluca este devastată. „Am momente când îmi vine să fac urgie"

Totul s-a terminat. Raluca este devastată. „Am momente când îmi vine să fac urgie"

Povestea de dragoste dintre Florin Pastramă și Brigitte Sfăt a scos-o din minţi pe Raluca Podea. După ce a văzut la televizor momentele de tandraţe dintre cei doi, Raluca a afirmat că intre ea şi logodnicul ei, Florin totul s-a terminat şi aşteaptă să se termine emisiunea pentru a clarifica lucrurile.

„Totul e terminat! Mi-e silă de Florin. Nici nu mai vreau să aud de el. Consider că nu meritam așa ceva. Am momente când îmi vine să fac urgie. Până și copilul meu mi-a reproșat de ce a trebuit să apară în viața noastră un astfel de bărbat care ne-a pus pe toți într-o situație dificilă. Aștept să revină acasă, să clarificăm unele lucruri și atât. Nu mai avem nimic. Relația noastră s-a terminat”,  a mărturisit Raluca, potrivit cancan.ro

Momentul culminant al crizelor de nervi ale ralucăi a fost atunci când a aflat că fosta soţie a lui Ilie Năstase vrea să-şi refacă viaţa cu Florin iar cei doi fac demersurile necesare în acest sens. Aceștia au fost surprinși la unul dintre cele mai luxoase magazine de bijuterii din Capitală în timp ce probau inele.

„Ce nuntă? Asta e nunta ce fac ăştia doi? Ăştia o fac pentru bani, nu ştiu ei ce-i aia dragoste. E strategie, un scenariu în care intră de dragul de a atrage atenţia asupra lor şi după show. Dacă se căsătoresc, probabil că o fac doar pentru bani! Îmi ies din pepeni şi nu am pentru cine”, a declarat Raluca Podea