Două dintre starurile electrizantei emisiuni „Ferma, Orășeni vs. Săteni”, au avut la ultima ediție o dispută încinsă și pe alocuri decoltată, în timpul unui vot care avea să desemneze mult disputatul titlu de câștigător al unei imunități.
Și pentru că marile adevăruri vin uneori din întâmplare, moderatoarea emisiunii, Mihaela Rădulescu, pare să fi amușinat, cu flerul ei pentru legături periculoase, un posibil fost triunghi amoros.
Totul a avut legătură cu fosta soție a actorului George Burcea, Andreea Bălan, fostă colegă de trupa cu Andreea Antonescu în vremurile de glorie ale trupei Andre, iar comentariile Mihaelei Rădulescu au stârnit inevitabil hohote de râs în rândul concurenților.
Spre deliciul colegilor de platou, dar și al audienței din fața televizoarelor, Antonescu și Burcea au avut o oarecare dispută, mai fierbinte, în timpul unui vot care avea să desemneze câștigătorul unei imunități. Totul a avut legătură cu Andreea Bălan, iar comentariile insinuante ale Mihaelei Rădulescu, o categorie stilistică în care excelează, i-au pus pe gânduri pe concurenți.
Întrebați de moderatoarea emisiunii ce concurent nu ar merita imunitate, George Burcea a ales-o pe Andreea Antonescu, motivând că nu este nimic personal, dar este de prea puțin timp în concurs și nu merită privilegiul pentru că a muncit prea puțin.
Totodată, fosta membră Andre a mărturisit că primul nume care îi vine în cap este cel al lui George, dar pentru că nu vrea să fie părtinitoare, și ea va vota alt concurent. De aici a pornit o nouă serie de controverse picante.
Frustrare disperată
Deși nu l-a votat, Antonescu s-a arătat dezamăgită de George: „Aș fi avut pretenții mai mari de la el, la cum am apucat eu să îl cunosc pe George până am intrat în Fermă. Față de mine a avut o atitudine ok de-a lungul timpului. Astăzi mi s-a părut o frustrare disperată”, a declarat concurenta.
„Fac rău direct“
În același timp, craiul George Burcea, despre care umblă vorba prin târg că a început o relație cu noua divă a televiziunii Viviana Sposub, a explicat că nu are sens să voteze împotriva Andreei Antonescu pentru a îi face rău fostei sale soții: „Pe Andreea Bălan nu o afectează dacă eu o scot pe Andreea Antonescu din concurs, dacă vreau să fac rău cuiva, îi fac direct ei, nu prietenilor acesteia”.
În timp ce discuția dintre cei doi concurenți devenea din ce îi ce mai înfierbântată, Mihaela Rădulescu a făcut două glume care au mai relaxat tensiunea: „Stai puțin să înțeleg, tu ai divorțat de Andreea ta, nu și de cealaltă, nu?”, a spus moderatoarea emisiunii. „Nu ai fost căsătorit decât cu o jumătate a grupului Andre, nu și cu cealaltă, nu?”, s-a mirat ea, cu o candoare mai mult sau mai puțin trucată, relatează Cancan