Radu Ştefan nu are niciun regret că s-a despărţit de naţionala României încă de la 26 de ani: „Am luat decizia corectă”
- Ioan Valentin Oprea
- 10 aprilie 2021, 22:15
Devenit cel mai selecţionat jucător din întreaga existenţă a lui Lazio Roma, fundaşul de 1,83 metri spune că nu regretă deloc că s-a retras din naţionala României încă de la vârsta de 26 de ani.
Radu Ştefan a ales să renunţe la reprezentativa tricoloră la începutul primăverii lui 2013 şi, deşi ultimii doi selecţioneri, Cosmin Contra şi Mirel Rădoi, au încercat să îl determine pe acesta să revină asupra deciziei sale, apărătorul lui Lazio e de neclintit.
Într-un interviu acordat, în aceste zile, presei din Italia, fotbalistul ajuns acum la 34 de ani afirmă că a dorit să se concentreze sută la sută pe cariera sa de la gruparea ce evoluează pe impunătorul „Stadio Olimpico”. Radu Ştefan motivează că starea sa medicală nu i-ar fi permis să fie la capacitate maximă, dacă ar fi jucat şi pentru România.
„Lazio Roma este, cu adevărat, echipa mea naţională. Din motive de sănătate, am decis să mă dedic cu totul echipei mele de club. Nu regret deloc această alegere şi cred că a fost o hotărâre corectă” a explicat, cu zâmbetul pe buze, jucătorul crescut în pepiniera celor de la Dinamo Bucureşti.
Românul e recordmenul lui Lazio
Chiar dacă şi-a luat la revedere de la reprezentativa tricoloră după numai cinci partide, Radu Ştefan a intrat, în schimb, în cartea de istorie a lui Lazio. Apărătorul lateral, care a fost utilizat, de multe ori, şi în centrul defensivei capitolinilor, a depăşit, de curând, recordul de selecţii deţinut de Giuseppe Favalli şi a bifat nu mai puţin de patru sute trei apariţii în tricoul trupei „celeste”.
„Nu vizam să depăşesc recordul lui Beppe Favalli şi nu mi-am spus niciodată că trebuie să-l depăşesc. M-am gândit doar să joc meci de meci. În fotbal, nu trebuie să te gândeşti să baţi recordurile” a mai adăugat Radu Ştefan.
Radu Ştefan deplânge absenţa fanilor
Restricţiile impuse de pandemia generată de virusul Sars-CoV-2 au un impact puternic asupra trupei pregătite de tehnicianul Simone Inzaghi. Fundaşul român recunoaşte că lazialii resimt din plin absenţa pătimaşilor fani din peluza de pe „Olimpico”, iar rezultatele mai puţin fericite obţinute de alb - albaştri după reluarea, în mai 2020, a campionatului poate fi pusă şi pe seama acestui factor.
„Mă cutremur atunci când îmi aduc aminte de sezonul trecut, atunci când Stadio Olimpico era plin de suporteri la fiecare partidă, iar atmosfera era una foarte primitoare” a mărturisit Radu Ştefan.