Rădăcinile antisemitismului românesc

Rădăcinile antisemitismului românescSursa: Arhiva EVZ

Rădăcinile antisemitismului românesc. Legionarismul și antonescianismul sunt doar vârful unui iceberg a cărui bază trebuie căutată în zorii modernismului românesc.

Rădăcinile antinsemitismului trebuie căutate în crearea bazei naționaliste de acțiune din zorii modernității. Voievozii români permiseseră, pentru dezvoltarea comerțului, să vină evreii izgoniți mai ales din Spania catolică. Ulterior, evreii din Rusia sau din Polonia împărțită între Austrria, Prusia, Rusia, au venit și ei. Unii au ajuns în Moldova, alții în Muntenia. Alții au ales Banatul și Transilvania. Evreii au fost o prezență și în Dobrogea.

Rădăcinile antisemitismului - naturalizarea individuală și Legea Missir

Articolul 7 din Constituția României de la 1866 permitea acordarea cetățeniei doar străinilor de religie creștină. Deși s-a pus doar pe seama naționalismului românesc, trebuie să ne punem o problemă cronologică. România la 1866 era sub garanție colectivă a marilor puteri europene. Așadar, Constituția din 1866 a avut nolens-volens, in integrum acceptul Puterilor Garante.

Independența garantată de Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a impus necesitatea modificării articolului  7 care se va operaționaliza din 1879. În 1902,  Legea Missir obliga evreii să fie discriminați de la practicarea meseriilor. Asra pentru că se spunea că un străin e tratat în România așa cum un român e tratat în țara de origine a acelui străin. Evreii nu aveau un stat, deci legea îi afecta direct.

Momentul 1918 a dus la necesitatea ca toți evreii din România și din teritoriile nou-unite cu țara să aibă cetățenie. De aici, s-u prins rădăcinile antisemitsmului.

Rădăcinile antisemitismului în poporanism, sămănătorism

Rădăcinile antinsemitismului trebuie căutate în ideologiile care idealizau viața țăranului, ca bază a naționalității române și rolul ortodoxiei. Extremiștii au uitat însă că Biserica limita creștinii în a face negoț, camătă ori a ține cârciumi. Oricum, deja evreii aveau monopolul acestor acțiuni cum se întâmpla și în lumea catolică sau protestantă.

Poporanismul lui Constantin Stere, intelectual basarabean a apărut pe la începutul anilor 1890. Era inspirat din narodnicismul rusesc. Sămănătorismul  a pornit la drum în intervalul 1901-1910, o dată cu Revista „Sămănătorul”. Vlahuță, Coșbuc, Sadoveanu până la 1906 și Iorga din 1906 până la 1910 au contribuit la doctrina sănănătoristă. Au mai apărut și curentul țărănist inițiat de Vasile Kogălniceanu, unul din fiii lui Mihail Kogălniceanu. Va fi reînviat după Marele Război de către Ion Mihalache un învățător musecelean care se va apropia de PNR condus în Transilvania de Iuliu Maniu.

 A.C.Cuza și Iorga (1906-1920). Poporanism, Sămănătorism

AC Cuza și Iorga au încurajat rădăcinile antisemitismului din 1906. Până la 1914, Partidul Naționalist Democrat condus de Iorga și Neamul Românesc, oficiosul partidului au pus degetul pe evrei ca expresie a așa-zisului „rău” din economie. Nicolae Iorga se va orienta în 1914, spre filo-antantiști (evreii erau o forță în Anglia, Franța) și se va rupe de AC Cuza. În 1917-1920, cei doi își vor arunca cuvinte grele, declarând că nu mai era loc de întors.

Primind cetățenie în bloc, în 1919, evreii din România au ajuns să domine prin forța lor economică. Prelegerile lui AC Cuza au inflamat conștiințele unui Corneliu Zelea Codreanu sau unui Radu Mironovici ori Ionel Moța și al altor studenți care au început să se revolte față de ceea ce numeau ei „pericolul jidănesc”. AC Cuza a promovat masiv opera lui Mihai Eminescu, mai ales cea jurnalistică, unde Eminescu critica ascendentul evreiesc.

AC Cuza era totuși un antisemit de cabinet. Se spunea despre el că deși se dădea naționalist, conversa doar în franceză mereu. În plus, deși critica evreii, în retorica și publicistica sa, nu se dădea înapoi pe ascuns la „ghișefturi” (afaceri în dialectul yiddish  evreiesc) cu negustorii evrei. Totuși, rădăcinile antisemitismului au format mlădițe din care au crescut copaci. Corneliu Codreanu și adepții săi au considerat că România Mare era capturară din mâinile românilor. Ei visau la războiul lor de izbăvire a Patriei.

Antonescu, Goga, Miron Cristea. Nae Ionescu și „Gândirea”

Generalul Ion Antonescu, Octavian Goga (poet ardelean, venit la București în politica interbelică, promotor în poezie al imaginii țăranului), Patriarhul Miron Cristea, din 1925 primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române au promovat și ei „românizarea” econnomiei în anii 30. Contextul era favorizat de Europa unde Hitler începuse deja propaganda nazistă.

Pentru Antonescu, Codreanu și chiar Carol al II-lea, între evrei și comuniști era un veșnic semn de egalitate. Preoții de țară și studenții la Drept, Teologie, Litere, Filosofie au mers masiv spre antisemitism, Filosoful antisemit Nae Ionescu, promotorul revistei „Gândirea” a anplificat și el chestiunea. Să nu uităm că Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica aici s-au format. Istoricul Neagu Djuvara simpatiza și el cu legionarismul.