Anul acesta, în ziua de 4 februarie – cu trei săptămâni înaintea invaziei Rusiei din Ucraina – Vladimir Putin s-a întîlnit cu Xi Jinping la Beijing. O declarație comună a celor doi anunța că prietenia dintre Rusia și China „nu are limite”. După șapte luni, s-ar putea ca Xi să regrete aceste cuvinte.

Înaintea reuniunii din Uzbekistan a Consiliului de Cooperare Shanghai, Putin a promis să răspundă „întrebărilor și îngrijorărilor” Chinei față de războiul din Ucraina.

Nici Putin și nici Xi nu au oferit în public amănunte legate de acele temeri. Dar nu este greu de ghicit. Războiul a slăbit Rusia, a destabilizat Eurasia și a întărit alianța occidentală. Dinspre Beijing, nimic din toatea astea nu arată prea bine.

Declarația de pe 4 februarie a certificat faptul că baza prieteniei ruso-chineze o reprezintă ostilitatea comună față de conducerea americană la nivel mondial. O victorie rapidă a Rusiei în Ucraina – survenită la doar câteva luni după haotica retragere americană din Afganistan -  ar fi însemnat o altă grea lovitură la adresa prestigiului și puterii Statelor Unite. Acest lucru ar fi fost convenabil Beijingului, putând totodată pregăti terenul în vederea unui atac chinez împotriva Taiwanului.

Prin contrast, actualul conflict din Ucraina – și perspectiva unei înfrângeri a Rusiei – ar însemna pentru China un important pas înapoi dn punct de vedere strategic. După cum remarca și Nigel Gould-Davies, de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, ”există o mulțime de motive pentru care China să se arate foarte nemulțumită”.

Motivul cel mai evident este acela că China este cel mai important partener strategic al Rusiei pe plan internațional. Între cele două țări nu există un tratat oficial de alianță. Dar ele se susțin reciproc pe plan internațional și desfășoară manevre militare comune. Prima vizită în străinătate a lui Xi după ce a devenit președinte a fost la Moscova. Xi a declarat că Putn este “cel mai bun prieten al său“. Numai că, acum, camaradul său pare cam pe ducă. Iar prietenia Chinei cu Rusia pare mai degrabă o încurcătură și mai puțin un bun câștigat.

Războiul din Ucraina nu numai că l-a slăbit pe cel mai important partener strategic al Chinei, dar a dus și la o revigorare a alianței occidentale. O dată în plus, conducerea americană pare încrezătoare și eficientă. Armamentul american a ajutat la schimbarea cursului acestui conflict. Noi țări doresc să adere la alianța NATO. Presei chineze îi place să vorbească despre declinul inexorabil al Occidentului, dar, brusc, alianța occidentală pare mai degrabă întinerită.

Beijigul s-ar putea arăta oarecum liniștit de faptul că, în întregul său, Sudul pare neutru în general și uneori se arată tacit prorus în privința conflictului. Asta contează, pentru că lupta pentru loialitatea unor țări din Africa, Asia și din cele două Americi este un aspect important al rivalității dintre China și SUA.

Dar, la nivel general, atitudinea Sudului se arată schimbătoare. Cu ocazia reuniunii din Samarkand, premierul indian Narendra Modi l-a admonestat în mod deschis pe Putin, spunându-i că “epoca actulă nu este una a războiului”. Președintele rus a trebuit să promită doar atât: “Vom face tot ce vom putea ca să oprim conflictul cât mai curând posibil”. Săptămâna trecută, cu ocazia Adunării Gennerale a ONU, India s-a alăturat celor 100 de țări care au votat să-i permită lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, să rostească un discurs-video. Numai șase țări s-au alăturat Rusiei, respingând discursul. China s-a abținut.

În țară, dar și în străinătate, lui Xi îi place să-și exprime dorința de stabilitate. Numai că războiul a provocat o instabilitate în Eurasia. Azerbaidjanul tocmai a atacat Armenia, care este o aliată a Rusiei. Lupte s-au mai semnalat și între Kîrgîzstan și Tadjikistan.

Pentru China, o Rusie grav slăbită și pusă în încurcătură este deja un partener mult mai puțin util. Iar rezultatele războiului sunt încă în curs de apariție. Pentru Beijing, ultimul coșmar ar fi căderea lui Putin și înlocuirea lui cu un guvern prooccidental – ceea ce este puțin probabil, dar nu și imposibil.

Desigur, o Rusie slăbită ar avea pentru China și o serie de beneficii. Din punct de vedere economic, Rusia este acum tot mai dependentă de Beijing. Recent, Putin a deplâns greutățile întâmpinate de China în negocierile sale de ordin comercial.

Unii analiști din Washington merg chiar și mai departe, afirmând că războiul din Ucraina va face ca Rusia să cadă definitiv în brațele Beijingului, împiedicând astfel SUA să se concentreze asupra obiectivului său principal, respectiv descurajarea Chinei.

Toate teoriile relevă faptul că o cotitură în Războiul Rece a reprezentat-o deschiderea manifestată de Nixon și Kissinger față de China, în 1971. Acum, acești teoreticieni se tem că s-ar putea întâmpla contrariul, iar axa China-Rusia s-ar întări.

Dar această ipoteză face ca marile puteri să devină niște pioni fără valoare pe o tablă de șah strategică.

Realitatea este aceea că Rusia și China au format o alianță neoficială din cauză că opiniile lor despre lume au multe în comun. Este greu de crezut ca una din ele să se retragă și să se alinieze Americii. America este problema pe care cele două țări încearcă să o rezolve.

Într-o măsură semnificativă, axa ruso-cineză prezentată pe 4 februarie a fost totodată și un acord personal între doi lideri de forță. Este clar că lui Putin și lui Xi le-a plăcut stilul lor, cei doi considerându-se întruparea însăși a țărilor lor. După cum spunea și Alexander Gabuev, de la Centrul Carnegie Moscow, ei au reprezentat “țarul și împăratul”.

Dar cum Putin arată acum mai degrabă ca Nicolae II decât ca Petru cel Mare, s-ar putea ca Xi să regrete să-l îmbrățișeze din toată inima pe omologul său rus, notează ft.com

Traducerea Rador