Puține operațiuni din ultimii ani au fost la fel de eficiente ca intervenția Rusiei în războiul din Siria.

Loviturile militare fără menajamente ale Kremlinului au distrus practic Statul Islamic (e drept, a contribuit la asta și coaliția condusă de Statele Unite) și l-au salvat pe dictatorul Bashar al-Assad. Culmea este că, deși a stricat multe jocuri de interese, Rusia a devenit acum un „prieten drag” al tuturor statelor cu interese în regiune, ca să citez apelativul folosit de președintele turc Erdogan în discuțiile cu Vladimir Putin.

Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu, Putin a fost extrem de pragmatic și a făcut ce trebuia, când trebuia, fără scrupule. A exploatat conjunctura, făcându-i pe mulți dintre potențialii adversari să înțeleagă că, până la urmă, a lăsa țara sub un fel de „protectorat rusesc” e răul cel mai mic.

Președintele Trump a fost primul care a realizat că Siria nu este decât o bătaie de cap inutilă și că reconstrucția țării și impunerea unui „modus vivendi” între al Assad și opoziție i-ar costa prea mult pe americani. Așa că l-a lăsat pe Putin să repare consecințele “primăverii arabe” a predecesorului său Barack Obama.

Profitând de acest dezinteres al americanilor și manevrând cu abilitate, rușii au reușit, încet-încet, să-și impună regulile. Iată ce scrie ziaristul Gian Micalessin în ilgiornale.it:

„Anul trecut, în septembrie Moscova a încheiat un acord cu iranienii și turcii. Conform acordurilor semnate la Astana, forțele armate ale Ankarei au fost autorizate să înființeze centre de observație în provincia siriană Idlib pentru a contribui, în acord cu rușii, la dezarmarea rebelilor și la asigurarea evacuării acestora.

Dar nu s-a întâmplat așa. În ciuda prezenței militare turcești, cei 12.000 de militanți jihadiști din Tahrir Al Sham, inclusiv peste 4.000 de luptători străini din toată lumea islamică, au preluat conducerea și au forțat grupările jihadiste armate, chiar și pe cele finanțate și susținute de Ankara, să le urmeze ordinele”.

Erdogan nu a intenționat nicio clipă să respecte termenii și să-i ducă pe jihadiști în Turcia – i-a povestit Mohammed Fadhi Sadoun, viceprimarul localității Khan Shaikhoun, ziaristului italian.

„Serviciile secrete turce au lăsat mâna liberă pe Al Qaida, în timp ce, pe de altă parte, au continuat să înarmeze milițiile jihadiste aflate sub controlul lor”.

Planul turcilor era simplu, spune ziaristul de la ilgiornale. “Ei sperau că armata siriană și rușii vor scoate Al Qaida din joc și că tot controlul provinciei va rămâne militanților finanțați de Ankara. Dar au greșit, deoarece armata siriană (ajutată de rușii din serviciile private de securitate) a dislocat toți adversarii. Moscova a aruncat în aer planurile turcești”.

Cu toate astea, Erdogan nu-și mai poate da frâun liber furiei, așa cum a făcut-o pe vremuri când a doborât un avion rusesc. Cu relațiile stricate cu americanii, dependent de livrările de echipamente militare rusești și de ajutorul bănesc al Chinei, Sultanul pare să fi fost silit să învețe lecția umilinței.

O altă lovitură de maestru a lui Putin este diminuarea influenței militare a iranienilor și a milițiilor Hezbollah (susținute puternic de Teheran). Deși aceste forțe au jucat un rol important în timpul ofensivei împotriva Statului Islamic, rolul lor a scăzut pe măsură ce dependența lui al Assad față de ruși s-a accentuat.

Prin această mutare, Putin și-a mai făcut un aliat în zonă, pe israelienii care priveau cu mare îngrijorare creșterea prezenței Iranului în regiune. Pănă și bogatele monarhii din Golf, care au sponsorizat masiv rebeliunile sunite împotriva lui al Assad, par să fi înțeles că războiul din Siria e ca și încheiat.

Preluarea „fortăreței” Khan Shaikoun deschide acum drumul unei ofensive siriene spre granițele Turciei, ceea ce ar însemna practic sfârșitul opoziției la adresa lui al Assad. Doar enclavele kurde ar putea fi iertate de ruși, ca mijloc de presiune suplimentară asupra lui Erdogan, dar și pentru a nu-i provoca pe americani.

Pentru ruși acesta e momentul să treacă la următorul pas. Generalul Ravil Moughinov, comandantul unui grup de lucru responsabil de reconstrucția Siriei, i-a declarat lui Gian Micalessin: „Scopul nostru nu mai este să luptăm, ci să reconstruim. Rusia vrea să arate că este posibil să fie pace. Am fost primii care au intervenit atunci când nimeni nu mișca un deget pentru a opri ISIS și alte grupări teroriste. Acum vrem să ajutăm Siria să se ridice din cenușa sa".

Nu e vorba de nicio generozitate, astfel de declarații sunt propagandistice. Rușii au pacificat Siria cu un scop cât se poate de pragmatic- să aibă un cap de pod în Orientul Apropiat și o poziție puternică în Marea Mediterană.

Că rușii și protejatul lor al Assad sunt marii câștigători ai războiului sirian o recunoaște, de altfel, și The Guardian (ziar cunoscut pentru poziții sale de stânga, progresiste):

„Erdogan a intrat în jocul lui Putin. Dar în acest joc, numai forța militară contează, iar Erdogan pur și simplu nu a putut să țină pasul. Pentru a-i face pe plac lui Putin, el a cumpărat sistemul rusesc de apărare aeriană S-400. Primele unități au fost livrate în iulie – împotriva opoziției vehemente a Washingtonului. (...)

Cele 12 baze militare puternic fortificate ale turcilor din Idlib și din jurul său, descrise inocent ca „posturi de observație”, nu au ajutat: îndată ce Rusia și regimul Assad au început atacul, trupele turce nu au putut să le oprească, chiar dacă.

Luna trecută, au fost trimise trei convoaie militare spre Idlib. Primul dintre acestea a fost oprit de avioanele lui Assad. Aeronavele nu au bombardat direct vehiculele, dar loviturile lor au fost suficient de aproape de țintă ca să le determine să se oprească. Pentru Assad, totul merge în prezent conform planului”.