În acest scop, Putin acționează pe termen lung, iar într-un interviu pe care televiziunea rusă l-a transmis acum două zile a declarat că va candida, din nou, la președinția Rusiei dacă amendamentele constituționale pe care le-a propus vor fi aprobate în urma unui referendum pregătit pentru 1 iulie.

Duma de Stat a aprobat Reforma Constituțională propusă de Vladimir Putin, analiștii politici fiind de părere că totul s-a desfășurat conform unui scenariu anticipat. Nu a fost înregistrat niciun vot împotrivă, iar „măreția Rusiei” – despre care liderul de la Kremlin vorbește de fiecare dată – este sintagma pe care Putin o păstrează ca pe o floare prinsă la reverul costumului.

 

„Trebuie să continuăm munca, nu să căutăm succesori”, a precizat Vladimir Putin în interviul transmis de televiziunea rusă. Suplimentar, „Țarul” a lansat și un avertisment voalat către eventualii doritori ai funcției supreme, considerând că dacă referendumul de la 1 iulie nu îi va da câștig de cauză se va ajunge într-un previzibil impas.

„Voi spune absolut sincer acum: Dacă această schimbare constituțională nu va avea loc, în doi ani – și vă spun asta din propria experiență – în loc de o muncă normală și constantă la diferite niveluri de putere toată lumea va începe să caute în jur posibili succesori”, a declarat el.

În pofida faptului că reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății au avertizat că pandemia de coronavirus poate cunoaște o nouă etapă „explozivă” în Rusia – în contextul în care parada militară grandioasă organizată de autorități pe 24 iunie ar urma să atragă sute de mii de oameni -, Vladimir Putin trece cu vederea astfel de „amănunte” și se dovedește a fi, încă o dată, mult mai atent la scenariul politic personal decât la grija pe care ar trebui să o arate pentru rușii de rând.

Ieri, Vladimir Putin a vizitat, fără a purta mască de protecție, Catedrala Patriarhală cu hramul Învierii Domnului – considerată „templu al Forțelor Armate ale Federației Ruse”. S-a dorit a fi încă o lovitură de imagine dată de președintele rus, ziua de 22 iunie marcând „ Ziua Memoriei și a Durerii”, iar anul acesta se împlinesc 79 de ani de la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Vladmir Putin a fost acuzat, încă de la începutul pandemiei de coronavirus, că minimalizează riscurile reprezentate de noul coronavirus, sacrificând pe un „altar al cultului personalității” sănătatea populației. Iar rușii de rând se confruntă, acum, cu două pericole majore.

Pe de o parte, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus este în creștere alarmantă, Rusia fiind devansată în acest clasament nedorit doar de Statele Unite ale Americii și Brazilia. 599.705 de ruși au fost infectați cu noul coronavirus, iar numărul deceselor a ajuns la 8.359, cu 153 mai multe decât informațiile oficiale publicate ieri.

Pe de altă parte, populația este afectată și de criza economică din Rusia, în pofida declarațiilor oficiale care transmit că totul se desfășoară în parametri normali. Dar datoria pe cap de locuitor a crescut cu 10% față de 2014, prețurile la produsele de bază sunt din ce în ce mai mari și, chiar dacă nu toți au curajul de a-i spune lui Putin ceea ce gândesc, se fac din ce în ce mai auzite vocile critice.

Surprinzător, „Rusia lui Putin” se pregătește să treacă într-o nouă etapă a asa-ziselor măsuri de relaxare, în ciuda cifrelor alarmante. S-au deschis parcurile și terasele, iar acum este pregătită redeschiderea muzeelor.

Este evident că „Maica Rusia” nu trece prin cea mai bună perioadă a sa, însă un astfel de adevăr nu îl deranjează pe Vladimir Putin. Pregătește cu minuțiozitate parada militară grandioasă cu ocazia Zilei Victoriei, iar bugetul alocat acestei manifestări – 13 milioane de euro – îi determină pe din ce în ce mai mulți analiști să consideră că există asemănări izbitoare între el și dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.

Conform acestora, Vladimir Putin nu urmărește decât propriile interese oligarhice, asuprind populația de rând, chiar dacă păstrează, în permanență, „mănușa de catifea” peste „pumnul de fier”. Este preocupat, exclusiv, de propria imagine, iar declarațiile pe care le face ascund, de fiecare dată, și avertismente trimise către adversari, dincolo de frazele pompoase în care „Mândra Rusie” este prezentată drept un pilon de neclintit la nivel global, scrie Gândul.

Totuși, există și primari care se opun dorinței lui Putin ca în marile orașe ale „Patriei Mamă” să fie organizare manifestări similare celei de la Moscova, mai ales în condițiile în care sărăcia în care trăiesc rușii de rând este evidentă, în foarte multe zone, iar discrepanța dintre o paradă militară opulentă și costisitoare – riscantă și la nivel medical, din cauza crizei noului coronavirus – și scăderea îngrijorătoare a nivelului de trai al rușilor este evidentă.