Odată cu preluarea funcţiei de premeir, Putin îi va lua în subordine pe cei mai importanţi dintre actualii colaboratori, dar şi serviciile secrete.

Preşedintele rus Vladimir Putin a părăsit astăzi Kremlinul, predându-i cheile palatului succesorului său desemnat Dmitri Medvedev, după opt ani în care s-a aflat în fruntea Federaţiei Ruse.

Ceremonia are loc în sala Andrei de la Kremlin, şi a început când ceasul a bătut de miezul zilei, întrucât la ora locală 12.00 expiră cel de-al doilea mandat prezidenţ ial al lui Vladimir Putin. Atât în 2000, cât şi în 2004, ceremonia de învestitură a lui Putin a avut loc la aceeaşi oră.

Odată ce a preluat oficial funcţia, Dmitri Medvedev nu a intrat doar în posesia cheilor palatului, ci şi în posesia „valizei nucleare“, care conţine codurile pentru punerea în funcţiune a arsenalului strategic al Rusiei în cazul unui pericol de agresiune, relevă cotidianul rus „Komsomolskaia Pravda“. Deşi ceremonia de astăzi ar trebui să îl aibă în prim-plan pe Medvedev, acesta se vede nevoit să împartă lumina reflectoarelor cu mentorul său.

De la Kremlin la Casa Albă Vladimir Putin urmează să devină mâine premier, astfel că se va muta la Casa Albă de la Moscova, sediul guvernului. Mutarea în construcţia tipic sovietică, mai mult cenuşie decât albă, aflată departe de Piaţa Roşie, „kilometrul zero“ al Rusiei, nu-l va împiedica însă pe Putin să-şi exercite covârşitoarea sa influenţă, consideră mai mulţi analişti politici, citaţi de AFP.

Deja, structura şi componenţa noului guvern rus sunt cunoscute. Cabinetul său va avea 11 prim-vicepremieri, faţă de cinci câţi au existat până acum. Viktor Zubkov, actualul prim-ministru, va rămâne în cabinetul condus de Putin în funcţia de prim-vicepremier, responsabil cu Fiscul, organele de control, supravegherea utilizării fondurilor bugetare şi a Curţii de Conturi, notează cotidianul rus „Gazeta“, preluat de Rompres. Acest fapt va înlesni combaterea corupţiei de către noul guvern. Practic, în viitorul executiv de la Moscova se vor regăsi cei mai mulţi dintre miniştrii actuali. Nu este clar însă cine va coordona serviciile secrete, subordonate direct guvernului, dar există totuşi posibilitatea ca de acestea să se ocupe un prim-vicepremier, iar acela să fie actualul director al FSB, Nikolai Patruşev, un personaj loial lui Putin.

Toate pârghiile puterii

Astfel, Vladimir Putin va concentra în mâinile guvernului toate prerogativele puterii şi pârghiile de control asupra principalelor structuri şi ministere - de la guvernatori până la serviciile secrete, notează publicaţia amintită.

Guvernatorii se vor subordona executivului, şi nu preşedintelui, ca până acum, iar coordonarea lor va cădea în responsabilitatea actualului ministru al dezvoltării regionale, Dmitri Kozak, care va deveni prim-vicepremier. De asemenea, surse de la Kremlin susţin că Serghei Ivanov, actual prim-vicepremier, ar putea fi numit în funcţia de secretar al Consiliului Securităţii Rusiei, organ consultativ pe lângă preşedinţie.

Structura cabinetului cu 11 primvicepremieri nu este însă o inovaţie a lui Putin. Tot atâţia adjuncţi a avut la vremea sa şi Viktor Cernomârdin, de două ori prim-ministru în timpul preşedinţiei lui Boris Elţân. Totodată, prerogativele funcţiei de premier îi vor permite lui Putin să se ocupe îndeaproape de domenii aflate încă în impas. Potrivit actualei Constituţ ii, primul-minstru are în subordine ministerele civile, precum cele ale Educaţiei şi Sănătăţii, şi implementează politicile interne şi externe şi decretele prezidenţiale, legile şi acordurile internaţ ionale.

Totodată, controlează politica socială, politica pe piaţa muncii şi politicile demografice. Mult mai important este însă că premierul coordonează politica economică şi fiscală, gestionează proprietăţile federale, fixează preţul gazelor, al electricităţii şi al transporturilor interne.

ASCENSIUNEA UNUI LIDER MONDIAL

Nepotul bucătarului lui Stalin şi-a văzut toate visurile împlinite

Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut pe 7 noiembrie 1951 la Leningrad (actualul Sankt Petersburg). Bunicul său, Spiridon, a fost bucătar la reşedinţa de la ţară a lui Stalin, iar tatăl său, Vladimir, a lucrat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru NKVD (poliţia secretă). Chiar şi aşa, Vladimir Putin a crescut în condiţii modeste, într-un apartament la comun, tipic pentru acea vreme, relevă Andrew Jack în cartea sa „Rusia lui Putin. Toamna Oligarhilor“.

A vrut să devină spion de mic copil, astfel că încă din şcoală a cerut informaţii de la KGB (voia să se înscrie pe loc). A fost sfătuit însă să se înscrie la Facultatea de Drept, iar în 1975, licenţiat al Universităţii din Leningrad, numărându-se printre cei mai buni studenţi, Vladimir Putin a fost recrutat de serviciile secrete.

După ani de cursuri de formare profesională, a fost trimis în Germania de Est, în inima dispozitivului sovietic de informare. După naufragiul comunismului în această ţară, în 1989, ofiţerul în vârstă de 38 de ani s-a întors în URSS, iar la scurt timp a început să lucreze pentru primarul oraşului său natal, Anatoli Sobceak. La 20 iulie 1998, Putin a fost numit în postul de director al serviciilor secrete, unde i-a rămas loial lui Boris Elţân. La începutul lui 1999, Putin a fost numit secretar al Consiliului Naţional de Securitate, funcţie care îi dădea autoritate peste ministerele şi serviciile care tratau chestiuni strategice, militare sau legate de securitatea internă.

Cum Constituţia din 1993 nu-i permitea preşedintelui rus să rămână la putere decât două mandate de câte patru ani, iar Elţân fusese ales preşedinte în 1991 şi 1996, consilierii acestuia au preconizat lansarea unui „tânăr premier“. Pe 9 august 1999, Vladimir Putin a fost prezentat oficial ca „moştenitor al preşedintelui“. Elţân a motivat alegerea scurt - „lucrul cel mai semnificativ este marea lui fermitate politică“. Pe 31 decembrie 1999, Boris Elţân şi-a anunţat demisia, iar în martie 2000, Vladimir Putin era ales preşedinte din primul tur de scrutin.

BILANŢ

A reabilitat economia, însă a sacrificat democraţia

Vladimir Putin a venit la Kremlin într-o perioadă extrem de agitată pentru Rusia, după demisia neaşteptată a lui Boris Elţân, pe 31 decembrie 1999. Economia era în criză, iar coeziunea naţională era ameninţată de lideri regionali, o rebeliune separatistă în Cecenia şi un val de atacuri violente pe teritoriul ţării, aminteşte Reuters.

Sub mandatele lui Putin (2000- 2008), Rusia şi-a recăpătat dinamismul economic, a revenit la masa puterilor internaţionale şi a reuşit să-şi impună punctul de vedere. Putin a compromis însă democraţia, fiind acuzat adesea de Vest de derive autoritare. Chiar şi aşa, „anii Putin“ sunt percepuţi pozitiv de către ruşi. Argumentul lor - le-a oferit stabilitate. Vladimir Putin şi-a creat o aură de personaj misterios, dur, cu o voinţă de fier. Charisma de care dă dovadă, forţa sa şi abilităţile politice sunt recunoscute până şi de Occident, care a găsit în Putin un adeversar de temut.

Mult pentru economie, puţin pentru democraţie

Vladimir Putin s-a dovedit a fi un şef al Kremlinului mult mai sofisticat decât Boris Elţân. S-a distanţat treptat de „familia“ elţâniană şi i-a „îndemnat“ pe oligarhii compromişi, precum Boris Berezowski, să ia drumul exilului. Rezultatul a fost că o mare parte din afacerile din domeniile strategice ale Rusiei au reajuns sub controlul statului, gestionate de „capitalişti pro-Kremlin“.

Povestea de succes a economiei ruseşti după venirea la putere a lui Putin se bazează pe creşterea preţurilor materiilor prime şi pe o gestionare inspirată a veniturilor din acest sector. Produsul intern brut al Rusiei a crescut de aproape cinci ori începând cu anul 2000 - de la 260 de miliarde de dolari în 2000 la 1.223 de dolari în 2007, conform datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional.

Totuşi, ruşii se confruntă în continuare cu sărăcia. Totodată, corupţia şi birocraţia au proliferat. De altfel, acest fapt a fost recunoscut şi de Vladimir Putin, pe 8 februarie 2008, data la care şi-a prezentat bilanţul celor opt ani de mandat. „Este nevoie de luni întregi pentru a-ţi lansa propria afacere. Peste tot trebuie să mergi cu mită: la pompieri, la serviciile sanitare, la ginecolog. Este o oroare“, a spus acesta.

Drepturi pe hârtie

Rusia se confruntă însă şi cu alte probleme. Organizaţia Amnesty International denunţă frecvent restricţiile drepturilor omului şi torturile din această ţară. Potrivit concluziilor raportului publicat anul trecut, presiunile asupra militanţilor pentru drepturile omului şi membrilor opoziţiei s-au intensficat, iar torturile şi intimidările au continuat. Organizaţia şi-a manifestat îngrijorarea faţă de măsurile care limitează pluralismul, libertatea de exprimare şi dreptul la liberă asociere.

În acelaşi timp, pluripartitismul din Rusia pare să existe numai la nivel declarativ, de popularitate şi vizibilitate bucurându-se numai cel mai mare partid - Rusia Unită, al lui Vladimir Putin. Partidele de opoziţie sunt marginalizate, orice iniţiativă a membrilor lor pare moartă din faşă, iar mai toate manifestaţiile de protest organizate nu sunt autorizate.

Momente memorabile

Telefonul roşu

SPRIJIN. Pe data de 11 septembrie 2001, când milioane de oameni se uitau înmărmuriţi la televizor, Vladimir Putin a pus mâna pe telefon. A fost primul şef de stat care a luat legătura cu George W. Bush, adăpostit în orele de după atac în Air Force One, avionul său special echipat. „Suntem cu voi“, i-a spus, simplu, fostul locotenent-colonel KGB preşedintelui american. „Ce putem face în schimbul acestui sprijin?“, a întrebat George W. Bush. „Nimic. Suntem cu voi“, i-a răspuns Putin, care făcuse uz de „linia fierbinte“, telefonul roşu de urgenţă, legătură directă între preşedinţii celor două ţări, o relicvă a Războiului Rece.

Ultimul democrat pursânge

„MODEST“. Putin nu a ezitat să se autocaracterizeze drept „ultimul democrat pursânge din lume“, într-un interviu acordat jurnaliştilor străini, apărut pe 4 iunie 2007 şi preluat de cotidianul rus „Kommersant“. „Tragedia este că sunt singurul democrat adevărat din lume. Uitaţi-vă ce se întâmplă în America de Nord. Este o oroare: torturi, oameni fără adăpost, Guantanamo, detenţii fără proces şi fără anchetă. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Europa. (...) De la moartea lui Mahatma Ghandi, nu mai am cu cine să stau de vorbă“, a încheiat Putin, născut la patru ani după moartea apostolului nonviolenţei, în 1948.

Muşchii preşedintelui DEZINHIBAT. Vladimir Putin nu a ezitat să-şi arate muşchii, la propriu, într-o excursie în care a fost însoţit de Prinţul Albert de Monaco. La mijlocul lunii august a anului 2007, cei doi au ales să petreacă un timp în mijlocul naturii, în apropierea frontierei dintre Rusia şi Mongolia. Echipamentul a fost tipic aventurierilor. Costume kaki, ochelari de soare, şepci de pescar, bocanci. Dar pentru Putin, la un moment dat, o parte din costumaţie s-a dovedit a fi în plus. Astfel că liderul de la Kremlin a renunţat la cămaşă şi şi-a expus fără rezerve bustul dezgolit, încercând să demonstreze că forţa sa trece dincolo de nivelul politic. Cruciuliţa norocoasă

CREDINŢĂ. Un fapt mai puţin cunoscut este că Vladimir Putin poartă mereu la gât o cruce, simbol al credinţei sale în Dumnezeu. Întoarcerea spre divinitate a venit în 1993, după un grav accident de circulaţie în care a fost implicată soţia sa şi după un incendiu din 1996 care a mistuit casa de la ţară a familiei. Înainte de o vizită oficială în Israel, mama sa i-a dat crucea pe care a avut-o la botez, sfătuindu-l să o sfinţească. „Am făcut ce mi-a spus, apoi mi-am pus crucea la gât şi de atunci nu am mai dat-o jos“, a povestit, la un moment dat, Putin.

Personalitatea anului 2007 RECUNOAŞTERE. Vladimir Putin a fost desemnat de prestigioasa revistă „Time“ „Personalitatea anului 2007“, pentru că a readus în forţă ţara sa la masa marilor puteri. „El este noul ţar al Rusiei şi este periculos în sensul că nu îi pasă de libertăţile civile, de libertatea de exprimare, dar îi pasă de stabilitate. Iar stabilitatea este lucrul de care Rusia avea nevoie, şi de aceea ruşii îl iubesc“, a subliniat editorul revistei, Richard Stengel. Putin a învins mai mulţi adversari valoroşi în cursa pentru „personalitatea anului“, inclusiv pe fostul vicepreşedinte american Al Gore, pe preşedintele Chinei, Hu Jintao, şi pe comandantul forţelor americane din Irak, David Petraeus.