Putin nu vrea să audă de eliberarea lui Alexei Navalnîi

Putin nu vrea să audă de eliberarea lui Alexei Navalnîi

În cătarea autorităților

Luni seara, cel puțin 73 de persoane au fost arestate în timpul unor acțiuni de sprijin improvizate, potrivit ONG-ului specializat OVD-Info.

Pe Telegram, politologul Tatiana Stanovaia a estimat că demonstrațiile anunțate „probabil că nu vor fi foarte importante din punct de vedere al numărului, dar că vor fi vizibile și nu vor slăbi rapid”.

Alexei Navalnîi este de mult timp în vizorul autorităților ruse. El a ajuns cunoscut după ce a publicat anchete online despre corupția elitei și anturajului lui Vladimir Putin.

Notorietatea sa rămâne totuși limitată în afara celor mai importante centre urbane și în rândul generațiilor mai puțin conectate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe plan politic, el pregătea, de asemenea, înainte de otrăvirea sa, o campanie activă pentru alegerile legislative din septembrie 202.

Pe un fond de eroziune a popularității partidului pro-Kremlin, Rusia Unită.

Trei laboratoare europene au ajuns la concluzia că Navalnîi a fost otrăvit de un agent neurotoxic de tip Noviciok. Substanța, prezentă în mai multe forme, a fost dezvoltată în epoca sovietică.

Moscova a respins aceste concluzii și a denunțat o conspirație. Susținând că oamenii de știință din Rusia nu au găsit nicio otravă în corpul lui Navalnîi.

De la întoarcerea sa în Rusia, Navalnîi a fost amenințat de proceduri judiciare care l-ar putea duce la închisoare  câțiva ani.

Miercuri, el urmează să fie judecat defăimarea unui veteran din cel de-al doilea Război Mondial.

El este acuzat că a difuzat informații „false” și „jignitoare” împotriva acestui veteran. Acesta din urmă își exprimase la televizor sprijinul pentru referendumul constituțional din vară. Referendum care întărește puterile președintelui Vladimir Putin.