Putin: „Anul a fost ca vremea, rea sau bună, dar unitatea rușilor e de nezdruncinat”

Putin: „Anul a fost ca vremea, rea sau bună, dar unitatea rușilor e de nezdruncinat”

Salariul real crește până la Revelion

„Salariul real (le cer cetățenilor să nu se supere imediat pe mine, ceea ce voi spune acum nu corespunde senzaţiilor cu care se confruntă oamenii în viața reală, cu toate acestea, aceasta este cifra medie şi ar trebui să ne concentrăm pe ea), salariul real sper că va crește cu aproximativ 1,5 procente până la sfârșitul anului. Dar ce înseamnă asta? De unde vine această diferență? Scăderea veniturilor antreprenorilor individuali și tot ceea ce este legat de acesta, în general, scăderea veniturilor reale, din păcate, va fi undeva la circa 3 procente.

Rata șomajului a fost de 4,7 procente la începutul anului, iar acum, după cum știți, aceasta a crescut la 6,3 procente. Probabil vom mai vorbi despre asta mai târziu.

Tot ceea ce facem pentru a sprijini economia, pentru a sprijini industriile afectate, este direct legat de menținerea locurilor de muncă. Acum avem 6,3 procente, dar sper că, anul următor, vom putea ajunge la cifrele anterioare”, a spus Vladimir Putin.

Datoria națională a scăzut. „Și așa a fost minimă”

O circumstanţă bună poate fi considerată balanţa comercială pozitivă. Acest lucru creează condiții pentru o bună dezvoltare macroeconomică, a urmat președintele Rusiei.

În ce privește datoria națională, care „și aşa a fost minimă, de 70 de miliarde de dolari, dacă ar fi să vorbim în termeni de dolari”, ea a scăzut cu 10 miliarde.

„Împrumutăm mai puțin pe piețele externe, dar ne îndeplinim, în mod regulat, toate obligațiile de împrumut. Rezervele internaționale au crescut. La începutul anului erau de 554,4 miliarde, iar acum, conform situaţiei din 4 decembrie, acestea se situează undeva la 587,7 miliarde de dolari. Același lucru este valabil și pentru Fondul Național al Bunăstării. În termeni de ruble, rezerva a fost de 7,7 trilioane, iar acum este de aproape 13,5 trilioane. Creșterea este foarte semnificativă”, a explicat Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News