Pui cu salmonella, în magazinele românești. De unde vin loturile contaminate

Pui cu salmonella, în magazinele românești. De unde vin loturile contaminate Sursa foto: Arhiva EVZ

Paul Anghel, directorul general al Direcției de Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din ANPC, vine cu noi explicații despre ”puiul vopsit”. De asemenea, oficialul a anunțat că mai multe loturi de pui au fost retrase de la vânzare, după ce inspectorii ANPC au depistat carne contaminată cu salmonela.

Carne contaminată cu salmonella, în magazinele din România

Îninate de a explica în ce condiții pot scrie producătorii pe etichete că păsările au fost hrănite cu porumb, Paul Anghel a transmis un mesaj comercianților.

„Mesajul pe care îl transmitem comercianţilor , indiferent că este vorba de mari lanţuri de supermarketuri sau alte tipuri de magazine , este că trebuie să renunţe a mai urmări doar preţul produsului, de cele mai multe ori în detrimentul calităţii şi conformităţii”, a declarat Anghel, după ce a evidențiat că majoritatea producătorilor români sunt presați de magazinele de retail să modifice prețurile.

pui vopsiți

Sursă foto: Facebook

Loturile contaminate vin din Polonia, Ungaria și România

Cu privire la controalele ANPC-ului pentru depistarea bacteriei salmonella în carnea de pui, Paul Anghel a explicat că este vorba de loturile de proveniență Polonia, Ungaria, dar și România.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În contextul eforturilor intensificate şi susţinute ale Uniunii Europene de stopare a acesteia, împreună cu colegii de la ANSVSA lucrăm îndeaproape în depistarea şi indisponibilizarea loturilor suspecte. Ca urmare a monitorizărilor efectuate s-a identificat tulpina salmonella atât la carne de pui provenită din spaţiul comunitar, Polonia şi Ungaria, cât şi din România.

Referitor la cele din România este vorba de loturi de carne de pui provenite de la un producător din judeţul Vaslui, unde s-a confirmat o tulpină înalt patogenă, dar şi de loturi suspecte provenite de la producători mari din judeţele Bacău şi Buzău, pentru care încă nu avem confirmarea de la serotipizare”, transmite oficialul ANPC.

Loturile contaminate cu salmonella au fost retrase de la vânzare

Paul Anghel a subliniat că loturile contaminate cu salmonella au retrase de la comercializare cel puțin până la rezultatul analizelor. În privința scandalului „puiul vopsit”, directorul a declarat că „folosirea aditivilor alimentari omologați nu ridică probleme consumatorilor”.

Salmonella

„Folosirea în produse a unor aditivi alimentari, omologaţi de instituţiile de specialitate nu este periculoasă pentru consumator. Aceia dintre producători care decid să ofere un produs premium, cum ar fi puiul hrănit cu porumb” folosesc cereale, de exemplu porumb, pentru a obţine produse superioare din punct de vedere vizual şi calitativ.

Monitorizăm constant conformarea acestora la normele legale privind etichetare, astfel încât este permis să înscrie pe etichete «hrănit cu porumb» doar dacă minim 50% din hrana păsărilor este porumb. Este natural că în condiţiile folosirii unei astfel de hrană , carnea şi epiderma păsărilor să aibă culoarea galbenă”, mai scrie Anghel.

ANPC cere o mai bună colaborare cu lanțurile de supermarket-uri

Directorul de la Protecția Consumatorilor a subliniat că este necesar ca relația de colaborare între lanțurile de supermarketuri și autorități să fie îmbunătățită. Tocmai pentru a se putea interveni mult mai repede în cazurile de necesitate.

„Ne dorim o bună colaborare cu lanţurile de supermarketuri şi cu toate tipurile de magazine din România. Pentru că împreună să putem oferi cele mai bune produse clienţilor din ţară noastră. În situaţii critice, ca cele de mai sus expuse, este important să luăm de urgenţă toate măsurile necesare. Adică nu în 2-3 ore ci de îndată.

Din discuţiile avute cu diverşi producători români rezultă că aceştia acuză o presiune enormă exercitată de magazinele retail asupra preţului. De multe ori fiind nevoiţi să îşi vândă produsele în pierdere. Costurile mari ale igienizării şi  necesitatea de a le reflecta în preţul produsului este una din cauzele pentru care anumiţi producători decid să renunţe la ele pentru a avea un preţ mai mic”, notează directorul de la Protecţia Consumatorilor.