Mișcarea sindicală a ziariștilor și-a făcut simțită prezența din primele luni după evenimentele revoluționare din decembrie 1989. Uniunea Ziariștilor din Republica Socialistă România se destrămase, la fel ca alte instituții ale statului comunist. Câțiva ziariști cu inițiativă din presa scrisă (pentru că exista doar o singură televiziune-TVR) au hotărât să înființeze o nouă organizație profesională

Fiecare mare cotidian național avea câte un reprezentant: Petre Mihai Băcanu-România liberă, Sergiu Andon-Adevărul, Emil Stanciu-Tineretul liber, Sorin Roșca Stănescu-Libertatea. Noua organizație s-a numit Societatea Ziariștilor din România. S-a elaborat un Statut, oamenii din redacții au fost invitați să se înscrie, să plătească o cotizație lunară, iar primul Congres a avut loc în luna mai 1990. Scopul primordial al SZR era să reprezinte o organizație profesională, care să poată dialoga cu reprezentanții statului - Președinție, Guvern și Parlament - dintr-o poziție oficială și să poată apăra interesele presei. 

„Aruncați peste bord”

Din păcate, cum se întâmplă la noi, inițiativa lui Petre Mihai Băcanu, secondat de Sorin Roșca Stănescu și Sergiu Andon, a stârnit invidii în breaslă și, la Congresul de la Brașov, ei au fost „aruncați peste bord”, după cum a mărturisit Băcanu într-un interviu. Roșca, Băcanu, dar și Andon, au pus întotdeauna „puciul de la Brașov” pe seama faptului că cei care preluaseră conducerea ziarului Adevărul (Darie Novăceanu, în spatele căruia se aflau Silviu Brucan, Mircea Bunea și alții) au simțit că, pe lângă puterea în rândul breslei, inițiatorii SZR vor prelua întreg patrimoniul Uniunii Ziariștilor din RSR, dar și drepturile pe care le aveau jurnaliștii ce au activat în perioada dictaturii.

Unul dintre ele, de care beneficiaseră doar angajații cotidianului Scânteia și cei din agenția națională de știri Agerpres, se referea la pașapoartele de serviciu. Acest document le permitea ziariștilor români să meargă în străinătate, iar legitimația de serviciu îi scutea de plata taxelor când vizitau muzee sau alte obiective de interes cultural și turistic.

Din patrimoniul UZRSR, cel mai tentant era „Mărul de Aur”, acolo unde funcționa un restaurant, dar și sediul central al Uniunii. Situat aproape de Piața Victoriei, localul avea un potențial comercial deosebit pentru o societate democrată în formare, care ar fi putut produce bani frumoși pentru susținerea activității sindicale și profesionale a nou înființatei Societăți a Ziariștilor din România (SZR).

Toate acestea la un loc au creat invidie și discordie la nivelul conducerilor ziarelor centrale, cu deosebire la Adevărul. Chiar dacă printre membrii fondatori ai SZR se număra Sergiu Andon, șefii de la Adevărul nu-l doreau acolo, spune el într-o declarație. Se vorbea în acea perioadă că Andon nu are spirit comercial și că Băcanu va pune mâna pe tot ce înseamnă patrimoniu și că îi va favoriza pe angajații de la România liberă.

Pe fondul acesta s-a produs aruncarea peste bord a celor care înființaseră SZR de către un grup masiv de ziariști coordonat de șefii de la Adevărul. La Congresul din Poiana Brașov, lucrurile s-au petrecut aparent legal, Băcanu, Roșca Stănescu și alții, inițiatori ai SZR, fiind înlăturați de la conducere prin votul ziariștilor sosiți din toată țara. Sergiu Andon de la Adevărul a fost însă ales președintele SZR.

I-am citit de curând declarațiile apărute în cartea lui Matei Gheboianu „Presa în România post comunistă”. Sergiu Andon spune că nu și-a dorit funcția de președinte, nici el, nici cei din conducerea ziarului Adevărul. Colegii lui ar fi tras sforile ca Petre Mihai Băcanu să NU devină șeful acestui sindicat profesional al ziariștilor români.

FOTO: Sorin Roșca Stănescu

SZR a pus mâna pe patrimoniul ziariștilor comuniști

​În noua formulă, aleasă prin vot la Poiana Brașov, alături de Sergiu Andon a rămas în conducerea SZR, dintre inițiatori, doar Emil Stanciu de la Tineretul liber. Din cauza lui, un om preocupat intens de soarta jurnaliștilor, noi, angajații de la Tineretul liber, ne-am înscris în SZR și am rămas acolo încă o perioadă lungă, chiar dacă, la câteva luni de la Puciul de la Brașov, Petre Mihai Băcanu și Sorin Roșca Stănescu au pus bazele unei alte organizații – Asociația Ziariștilor Români (AZR).

SZR, însă, a pus mâna pe patrimoniul comunist al UZRSR, de care au beneficiat și niște băieți deștepți de la Adevărul, care „se băgaseră” în consiliile de administrație. Sergiu Andon nu-i numește în cartea la care am făcut referire, însă, în rândul nostru, al ziariștilor de la cele trei mari cotidiane naționale care conviețuiam în Casa Presei Libere, se zvonea că șefii de la Adevărul și-au însușit o parte din patrimoniul SZR, că au cumpărat mai multe terenuri și instituții dezafectate, că au intenția să devină patroni ai ziarului.

Primul de care s-a ales praful a fost restaurantul Mărul de Aur. A urmat rețeaua de difuzare Eccopres, înființată pe lângă SZR, falimentată și ea.

FOTO: Sergiu Andon

Singura organizație profesională

Sergiu Andon a fost schimbat de la șefia SZR în 1992, tot la un congres la Brașov. Asociația Ziariștilor a lui Băcanu și Roșca nu a rezistat prea mult, majoritatea jurnaliștilor considerând că, atât în SZR, cât și în AZR sunt pioni în jocuri de interese și nu primesc nimic în schimbul cotizației plătite.

Singurul dintre promotorii mișcării sindicalprofesionale de la începutul anului 1990, care a rămas pe aceeași baricadă, este Emil Stanciu, în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. UZPR este singura organizație profesională, afiliată la alte asociații internaționale, care se preocupă de soarta jurnaliștilor activi sau pensionari. Există și un sindicat puternic – Mediasind, condus de Cristinel Godinac, care reprezintă jurnaliștii în conflictele de muncă.

FOTO: Petre Mihai Băcanu