Abia acceptat de republicani, tolerat mai bine zis, ca și candidat al Partidului Republican - colegii lui de partid au trecut de la respingere, la susținere oarbă, apoi la milă - Trump are susținători „agitați” de resentimente culturale și familiale, ale căror purtător de cuvânt este magnatul american, scrie o publicație americană.

Publicația The New Yorker face o analiză a campaniei electorale actuale din SUA, a celor doi candidați la prezidențiale și ce se poate întâmpla dacă Donald Trump ajunge la putere. Previziunile sunt sumbre.

„Dacă Trump ajunge la putere, există o șansă destul de mare ca experimentul american să se sfârșească. Nu este o predicție hiperbolică, nici una isterică, este pur și simplu o interpretare onestă a ceea ce istoria ne spune că se întâmplă cu țăile care au lideri ca Trump”, scrie Adam Gopnik, scriitorul și jurnalistul care publică aceste comentariu în The New Yorker.

De-a lungul ultimelor luni, unii au susținut că Trump este fascist, alții că e un autoritar populist sau o „glumă grotescă”, dar, indiferent de etichetă, candidatul este declarat dușman al ordinii constituționale a SUA, ordinea care a făcut ca SUA să fie țara pluralistă și importantă care e în prezent.

El își anunță antipatia față de America în fiecare zi, amenință să-și distrugă inamicii politici, pe un ton frivol și agresiv.

Sugerează că Președinția înseamnă deținerea puterii absolute, prin care va pune capăt, „botniță” opoziției și chiar și jurnaliștilor „incomozi”.

Cine crede că, oricum, Trump nu va avea toată această putere, despre care vorbește, ar trebui să-și amintească că autoritariștii nu vin la birou, descoperă că nu au astfel de puteri, mandatul fiind mai limitat decât credeau și se obișnuiesc cu ideea. Nu. Ei vin și își arogă puterile pe care le vor, schimbând legi și reguli.

Ted Cruz l-a numit pe Trump „mincinos patologi”, o persoană care nu cunoaște distincția între minciună și adevăr. Oricare ar fi diagnosticul clinic, se pare că ne apropiem de zona anilor 1930, o furtună de minciuni, „The Big Lie” (mijloc de propagandă) potrivită pentru acea perioadă cu multe mitinguri pe timp de noapte și filme care să vorbească despre ele.

Acum există Twitterul, pe care se poate minți în voie și se folosește „cultura impulsivității”, explică autorul. Minciunile lui Trump ajung atât de rapid în spațiul public încât până să apuce cineva să dezmintă una dintre ele, apare rapid o alta.

Presa se mută de la o minciună la alta, apoi la alta, apoi la alta, iar dacă acestea sunt suficient de multe șu de frecvente, provoacă mai mult decât un râs nervos și o observație: „Ei bine, se pare că el a schimbat regulile!”.

El nu este Hitler, cum spunea recent soția lui. Sigur că nu. Dar să nu uităm că nici Hitler nu a fost Hilter până a devenit...Cu fiecare pas, șocul a fost temperat prin acceptare. A fost acceptat de conservatorii care credeau că nu e chiar atât de rău, comparativ cu comuniștii, de pildă, iar în același timp militanții de stânga au decis că dușmanul lor real ar fi fost moderații de stânga, care nu prea se distingeau de naziști.

Progresiștii radicali au decis că nu există nicio diferență între stânga democrată și totalitarismul de dreapta și că explozia instituțiilor a fost cel mai minunat lucru care s-a întâmplat.

Republica Americană este amenințată de primul lider anti-democrat pe față, din partea unui partid mare, pentru prima oară în istoria modernă - un autoritarist care nu înțelege istoria, care nu-și controlează impulsurile și nu are aparent nicio barieră în calea dorinței sale de a ajunge la putere, avertizează autorul.