PSD începe anul în forță! Război pe viață și pe moartea pentru recâștigarea puterii

PSD începe anul în forță! Război pe viață și pe moartea pentru recâștigarea puterii

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social democrații vor depune, în sesiunea parlamentară care începe luna viitoare, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Marcel Ciolacu susține că depunerea moțiunii de cenzură depinde de răspunsurile pe care CCR le va oferi la sesizările făcute în contextul în care Executivul și-a angajat răspunderea pentru buget și pentru abrogarea multora dintre prevederile Ordonanței de Urgență 114.

„În cele 60 de zile, în afară că au dat șase asumări și o groază de bâlbe, continuă să creadă că vor putea face alegeri anticipate în România total nedemocratic. În acest moment, România are guvern, adevărat un guvern minoritar, dar cu o majoritate parlamentară, fiindcă așa a fost numit. Avem un președinte ales de curând, avem un Parlament care este în termenii constituționali, alegerile fiind peste câteva luni”, a spus Marcel Ciolacu.

„În sesiunea următoare parlamentară, PSD va depune o moțiune de cenzură, categoric. Constituția îți conferă această posibilitate de a veni cu asumarea răspunderii pe anumite legi, dar acei oameni s-au gândit la legi importante, la reforme în sănătate, reforme în educație, declarații politice pot veni prin asumare, apartenența la NATO, la UE. Nu vii cu modificări a punctului de amenzi”, a mai spus președintele interimar al PSD, la Antena3.

Ne puteți urmări și pe Google News