Guvernul va majora taxele. Acord cu Comisia Europeană, ca să nu pierdem banii de la UE

Guvernul va majora taxele. Acord cu Comisia Europeană, ca să nu pierdem banii de la UE Liderii coalitiei de guvernare au convenit pe măsurile anticriză. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Guvernul condus de Marcel Ciolacu are o misiune dificilă în acest an. Comisia Europeană a fost de acord să nu suspende fondurile europene chiar dacă România va depăși ținta de deficit excesiv asumată în 2023, însă a pus condiții. Oficialii de la Bruxelles vor să vadă, totuși, o reducere a deficitului, destul de consistentă, la finalul anului. Iar pentru aceasta solicită creșteri de taxe și impozite.

Guvernul a ajuns la un acord cu Comisia Europeană cu privire la depășirea țintelor de deficit bugetar asumate în 2023 și 2024. În lipsa unui astfel de acord, România putea pierde ajutorul financiar pe care îl primește prin PNRR, dar și prin programul multianual.

Oficialii de la Bruxelles au fost de acord să nu declanșeze procedura de suspendare a fondurilor europene destinate României cu condiția ca Marcel Ciolacu și guvernul său să ia măsuri pentru reducerea deficitului până la finalul anului.

Chiar dacă ținta asumată inițial va fi depășită Comisia Europeană dorește să vadă, totuși că autoritățile de la București fac eforturi pentru a o diminua.

Ne puteți urmări și pe Google News

Executivul european cere ca deficitul bugetar din acest an să fie redus, raportat la cel de anul trecut, urmând ca anul viitor să aibă loc o scădere și mai consistentă. O astfel de înțelegere nu este tocmai pe placul politicienilor de la București, dat fiind că urmează un an electoral, când se deschide robinetul cu ajutoare și pomeni electorale.

Guvernul trebuie să majoreze taxele

Bruxelles-ul a fost, însă, foarte ferm și a cerut ca Guvernul să adopte și măsuri fiscale de corecție, care să dea o traiectorie descendentă deficitului. Este vorba despre creșteri de taxe și anularea unor facilități fiscale. Reducerea trebuie să structurală, astfel că majorările de taxe trebuie să se regăsească și în veniturile realizate de stat în fiecare an.

Pe de altă parte, Comisia Europeană nu a impus anumite măsuri, lăsând libertate politicienilor de la București să acționeze acolo unde cred de cuviință. S-a agreat doar ca statul să aleagă din măsurile fiscale propuse în analiza Băncii Mondiale, pentru România, ca parte a PNRR. Acum rămâne ca decidenții de la București să stabilească ce creșteri de taxe vor aplica.

România este de mai mulți ani în procedură de deficit excesiv și are prevăzut ca țintă să coboare deficitul la 4,4% din PIB, de la 5,7% anul trecut. Pentru 2024, ar trebui să urmeze o nouă corecție la 2,95% din PIB, astfel încât deficitul să ajungă sub 3%, limita maximă impusă în UE, după cum relatează Profit.ro.

Măsuri propuse de Banca Mondială

Banca Mondială a recomandat mai multe posibile măsuri fiscale pentru a crește veniturile la bugetul de stat. Între altele, este vorba despre eliminarea cotelor reduse de TVA, în industria Horeca, la vânzarea cărților, ziarelor, revistelor, pentru muzee, grădini zoologice, parcuri etc.

Pe termen mai lung Banca Mondială a propus o extindere suplimentară a bazei de impozitare prin eliminarea cotelor reduse de TVA la alimente, produse farmaceutice, aprovizionarea cu apă și energie termică.

O altă măsură propusă este eliminarea facilităților și scutirilor pentru lucrătorii din agricultură, construcții și sectorul IT. Alte măsuri vizează majorarea cotei de impozitare a dividendelor la 10%, dar și impozitate proprietăților la valoarea de piață.

De asemenea sunt propuse mai multe măsuri care vizează societățile comerciale, dar și pe salariați.