Provocare sau șantaj în cazul președintelui Universității Andrei Șaguna din Constanța
- Feri Predescu
- 4 iulie 2017, 00:35
Probleme grave și la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța! Aurel Papari (foto) este cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Vestea că medicul psihiatru Aurel Papari, 69 de ani, fondatorul primei universități private de după revoluție, din Constanța, a fost încătușat și dus, ca orice infractor, la poliție s-a răspândit rapid în tot orașul. Fusese reținut pentru 24 de ore după un flagrant organizat chiar în sediul universității. Cea care l-a reclamat la poliție este o studentă masterandă care s-a plâns că Papari refuză înscrierea ei la examenul de dizertație, condiționând participarea prin plata unei sume de 500 de lei, ca o așa-zisă datorie anterioară. Ar mai fi sesizat și faptul că Papari o hărțuiește!
La flagrantul organizat la sediul universității s-a constatat că studenta achitase suma de 500 de lei, marcați cu „șantaj”, la caseria unității, după care i s-ar fi permis sa se înscrie la examenul de disertație.
„E datorie mai veche, nu șantaj!
Angajații universității au trimis un comunicat de presă în care resping acuzaţiile de şantaj care au fost aduse în mod public Preşedintelui, Profesor universitar dr. Aurel Papari, susținând că, în fapt, este vorba de o provocare. A reieșit că studenta s-ar fi folosit de un spațiu închiriat de universitate, ba chiar l-ar fi subînchiriat, fără a-și fi plătit datoria contractuală. De aceea, i s-ar fi spus că va fi acceptată la examen dacă își va achita datoria de 500 de lei, „recunoscută chiar de studentă”.