Protestul magistraților va bloca activitatea la Registrul Comerțului. Peste 20.000 de dosare au fost amânate la precedenta manifestație

Protestul magistraților va bloca activitatea la Registrul Comerțului. Peste 20.000 de dosare au fost amânate la precedenta manifestațieÎCCJ Sursa foto: Arhiva EVZ

Protestul magistraților, nemulțumiți de faptul că ar putea să-și piardă pensiile speciale, va bloca și activitatea Registrului Comerțului. Tribunalul București a anunțat că procesele judecătorilor delegați la instituția amintită nu sunt incluse în cazurile de urgență care vor fi judecate.

Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului București s-a reunit marți, 20 iunie, în urma convocării Președintelui Tribunalului București. La această ședință au participat 213 judecători, care au decis în unanimitate că iminenta modificare a legii care consacră pensia de serviciu pentru judecători este de natură a încălca independența și a afecta statutul constituțional al judecătorilor. În cele din urmă, judecătorii au anunțat că vor organiza un protest miercuri, 21 iunie.

Tribunalul București a transmis că vor fi amânate toate procesele pentru o perioadă nedeterminată cu excepția următoarelor cauze: măsurile preventive în materie penală, cauzele prevăzute la art. 138 Cod procedură penală, perchezițiile domiciliare și cauzele urgente în materie civilă lato sensu (ordonanțe președințiale vizând minorii, măsura plasamentului de urgență, ordine de protecție, răpirile internaționale de minori, suspendări provizorii de executare), grevă (acțiune în constatarea nelegalității grevei, acțiune în suspendarea grevei).

Camera Comerțului va fi blocată de protestul magistraților

Activitatea judecătorilor delegați la Registrul Comerțului nu a fost inclusă pe lista cazurilor urgente ceea ce înseamnă că instituția va fi blocată pentru o perioadă nedeterminată. Începând cu ziua de mâine nu vor mai putea fi făcute noi înregistrări de firme, majorări de capital, modificări în statutul firmelor ori alte operațiuni sau rezolvări de litigii comerciale. Toate aceste acțiuni au nevoie de aprobarea judecătorilor delegați la Registrul Comerțului.

Nu este pentru prima dată când activitatea de la Registrul Comerțului este blocată. La protestul magistraților din anul 2009 judecătorii de la instituția amintită nu au putut rezolva niciun caz. Oamenii de afaceri, exportatorii și managerii au susținut la acel moment că blocarea Registrului Comerțului a avut un impact grav asupra tuturor companiilor.  Peste 22.000 de cereri depuse la Oficiile Registrului Comerțului de pe lângă tribunale nu au fost rezolvate în perioada 1-25 septembrie 2009.

Cele mai multe cazuri au fost la Tribunalul București, 8.132 de ceri. Capitala a fost urmată de Cluj, 1.490 de cereri, Timiș – 1.398, Prahova – 1.338 și Iași – 1.292. Cazurile urgente se vor judeca începând de mâine doar la Curtea de Apel București, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Luj, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul București, toate parchetele din Capitală, potrivit Profit.ro.