Protestele anti-Xi se extind în toată lumea. „Reforma, nu revoluția culturală, voturile, nu dictatura, cetățenii, nu sclavii”
- Emma Cristescu
- 24 octombrie 2022, 14:25
Protestele împotriva liderului chinez Xi Jinping s-au extins în toată lumea. Oamenii s-au săturat să fie sclavi și să fie conduși de un „trădător național”. Ei au cerut demiterea lui de urgență.
China, dar și alte țări au cerut demiterea liderului chinez Xi Jinping. Oamenii au ieșit la protest cu doar câteva zile înainte de o reuniune cheie a Partidului Comunist, la care acesta urmează să obțină un al treilea mandat fără precedent.
Chinezii au protestat cu pancarde cu mesajul „Viața, nu politica zero-Covid, libertatea, nu închiderea de tip lege marțială, demnitatea, nu minciuna, reforma, nu revoluția culturală, voturile, nu dictatura, cetățenii, nu sclavii”. Manifestația a avut loc într-un pasaj aglomerat la mii de kilometri distanță, în Beijing, împotriva liderului de vârf al Chinei, Xi Jinping.
Un alt banner de pe Podul Sitong îl denunța pe Xi ca fiind un 1dictator” și „trădător național” și cerea înlăturarea sa înainte să obțină un al treilea mandat.
La scurt timp, liderul chinez a cerut să ascundă toate dovezile de la protest, iar poliția nu s-a putut opune. În cursul săptămânii trecute, în timp ce elitele de partid s-au adunat în Marea Sală a Poporului din Beijing pentru a-l lăuda pe Xi și politicile sale în cadrul celui de-al 20-lea Congres al Partidului, sloganuri anti-Xi, care au avut ca ecou bannerele de pe Podul Sitong, au apărut într-un număr tot mai mare de orașe chinezești și în sute de universități din întreaga lume.
Ce spun oamenii de la prostestul împotriva lu Xi
Cel care a început protestul a primit porecla de „Omul de pe pod”, într-o aluzie la „Omul tanc” neidentificat care a înfruntat o coloană de tancuri pe Bulevardul Păcii Eterne din Beijing a doua zi după masacrul din Piața Tiananmen din 1989. Puțini chinezi cred că revolta lor va schimba ceva cu adevărat, dar au declarat că pot măcar să încerce. „O mică scânteie poate aprinde preeria”.
În trecut, politicile și acțiunile guvernului chinez au mai stârnit proteste online și proteste în stradă, dar nimeni nu a avut curajul să îl meționeze pe lider. Criticii lui Xi au plătit scump. În urmă cu doi ani, Ren Zhiqiang, un miliardar chinez care a criticat modul în care Xi a gestionat focarul inițial de Covid-19 din China și l-a numit pe liderul suprem un „clovn” avid de putere, a fost închis pentru 18 ani sub acuzații de corupție.
Oamenii au declarat că sunt dispuși să facă orice pentru a scăpa de viziunea lui Xi și că s-au săturat să fie conduși de acest politician. „Am simțit un sentiment de eliberare demult pierdut când mâzgăleam. În această țară de cenzură culturală și politică extremă, nu este permisă nicio expresie politică de sine. M-am simțit satisfăcut că, pentru prima dată în viața mea de cetățean chinez, am făcut ceea ce trebuia pentru popor.”
Oamenii se tem de viitorul Chinei. „La fel ca și porecla lui Xi "Acceleratorul-șef", el conduce țara în abis... Cel mai disperat lucru este că, prin intermediul [Congresului Partidului], Xi Jinping își va stabili probabil statutul de împărat și își va dubla politicile”, a mai spus un cetățean, potrivit CNN.
„Chiar și democrațiile liberale sunt influențate de brațul lung de represiune al Chinei. Guvernul chinez are o mare cantitate de spioni și informatori, care monitorizează chinezii de peste hotare prin intermediul diferitelor organizații legate de Frontul Unit”, a declarat Teng, un alt chinez de la protest.