Proteste pe cel mai distrus drum național din România I FOTO

Proteste pe cel mai distrus drum național din România I FOTO

Șoseaua ce leagă Timișul de Caraș-Severin nu a mai fost reabilitată de 50 de ani. Este vorba de DN57 care, în prezent arată ca după un bombardament, suprafața gropilor fiind mult mai mare decât cea a porțiunilor drepte. După ce săptămâna trecută un șofer s-a dat cu mașina peste cap după ce a ”luat” o groapă, de ieri cărășenii au început să protesteze.

Mai multe persoane au fost sancționate, luni, pentru tulburarea ordinii publice, după ce au oprit ostentativ mașinile pe DN57, între Oravița ți Moldova Nouă. Oamenii însă au anunțat că vor continua protestele, până ce drumul va fi, în sfârșit, reabilitat, și au anunțat un nou protest pentru marți după-amiaza, dar și faptul că vor continua zilele următoare.

Lung de 40 de kilometri, DN57, care leagă Moravița, din Timiș, de Oravița, din Caraș-Severin, este cel mai prost drum național din vestul țării este. Șoseaua nu a mai fost modernizată din anul 1969. După 50 de ani, CNAIR abia vrea să testeze starea tehnică a drumului și a lansat o licitație pentru ”Servicii de elaborare expertiza tehnica pentru „Consolidare DN 57, km 152+990- km 200+745, Oravita – Moravita”.