Da, sinistru pentru că nu poate fi numit altfel. Martori îmi sunt rezultatele și tabelele, clasamentele și statisticile. Restul e cancan. La noi, în sport și nu doar, nu este valabil dictonul latinesc „Nihil sine Deo”(Nimic fără Dumnezeu). Geaba a dorit Carol Întâiul să-l inoculeze neamului românesc așezându-l pe post de motto regal. A avut, se pare, încredere absurdă în bun-simțul nostru.

Nimic fără prostie

Ni se potrivea mai degrabă, dacă tot o dăm în proverbe, “Nimic fără prostie”(Nihil stultitia). Cum oare putea să-și imagineze bătrânul rege sigmaringian că românii ar avea nevoie doar de Dumnezeu și de minte, nu? Mare greșeală.

Argumentele sunt multiple și pot fi observate în orice secundă, minut, oră sau zi. Anii sunt cei care năvălesc peste noi cu consecințe irecuperabile. Bilanțul nostru sportiv îl dă timpul îndelungat. Treizeci și unu de ani au fost suficienți să distrugem aproape tot. Suntem prea ignoranți pentru analize mici, cuantificabile în clipe și ore. Părerile prea bune despre noi, fușerismul, mimetismul și fuga de răspundere au reușit să ducă momente excepționale către apocalipsă. Nu este de neglijat nici tăcerea complice a majorității activiștilor din sport. Situația poate fi generalizată și extrapolată. “Qui tacet, consentire videtur”(Cine tace e de acord). Unirea în ale tăcerii prostești sau în prostia tăcerii este boală națională. Efectele unei astfel de atitudini în sport și orice alt domeniu ne-au adus în situația ultimului loc european la orice. Epidemia prostiei a devenit adevăratul sport național. Mai contăm în lume prin Halep, o mână de canotori și vreo doi scrimeri. Eduard Novak, ministrul maghiar și paralimpic al sportului românesc, știe acest lucru. N-ar fi nimic nou.

Mamutul MTS, mai important ca sportivii

Recent a primit și a fost și publicat bugetul sportului românesc. Pentru anul pandemic de grație 2021, acesta se ridică la “marea cifră” de 100  milioane de euro, din care federațiilor sportive li se oferă doar 20 de milioane de euro. Restul sunt pentru funcționarea mamutului MTS, cu 330 de proprietăți, și a unui aparat de vreo 4.000 de angajați cu specializări în tăierea de frunze la câini. Adică pentru sportivi și pregătirea lor se alocă 20%, iar pentru spălatul podelelor sălilor de sport, curent, gaz, apă la dușuri și ventilație, 80%. Normalitatea procentelor ar fi taman pe dos, chiar în condițiile unui buget de tot râsul. Dacă tot avem 100,0 de milioane de alocat, oare n-ar fi mai bine să fie distribuiți 80% către sportivi și doar 20% către detergenți?

Dar asta ar însemna descentralizare masivă. Ce-ar face politicienii noștri fără lipitorii de afișe angajați în structurile sportive numite DJTS? În 31 de ani nu s-a înțeles că motorul activității sportive îl reprezintă comunitățile locale.

Pentru sport, doar 30 de euro pe locuitor

Cu doar 30 de euro alocați anual pe cap de locuitor pentru sport suntem la coada Europei. În primul rând, este strigător la cer că niciun ministru din cei 24 câți s-au perindat post-revoluționar la conducerea MTS nu s-a bătut pentru buget. Toți au acceptat ce li s-a oferit. N-a contat că fuseseră campioni sau politruci. În al doilea rând, această împărțire inechitabilă a banilor, net în defavoarea sportivilor și în favoarea detergenților și mopurilor din proprietatea MTS (80-20%) este dovada clară că ministru poate fi oricine în România. Mai mult decât atât, maghiarul Novak a acceptat nonșalant, de parcă n-ar fi și an olimpic, ca și așa penibilul buget să fie redus cu 30%. Pandemie, pandemie, dar să nu uităm de epidemia cu care ne-am pricopsit.

Sportul românesc sub Borussia Dortmund

100 de milioane de euro pentru un minister național este sub bugetul echipei de fotbal Borussia Dortmund sau Lazio Roma, iar 20 de milioane de euro alocate federațiilor de sport, în  număr de 73, este sub bugetul lui FC Mol Videoton din Ungaria sau al Kievului lui Mircea Lucescu. Totuși, în complicitatea sa cu puterea politică, paralimpicul Novak a găsit de cuviință că repartizarea puținilor bani trebuie să fie judicios făcută. Ce-a rezultat e strigător la cer. A tăiat masiv de la handbal, rugby și polo și a crescut bugetele, atenție!, la cricket, scrabble, squash și GO.

Go, noul sport național

Nu că dac-ar fi fost mai mari, la handbal, de exemplu, nu ne-ar mai bate Kosovo pe unde ne-ar prinde, dimineața, la prânz și seara. De aici însă până la a prioritiza cricketul și scrabble-ul este o cale lungă. Am înțeles că nu sunt bani, dar nu înțeleg de ce nu s-a zbătut pentru mai mulți și cum de-ar putea dezvolta românii un sport precum pakistanezii sau indienii. Despre GO, ce să mai zic?! Sunt decizii cel puțin ciudate, de nimic bun prevestitoare și sunt și dovada vie a imposturii, ilogicii și ignoranței. Cu o astfel de abordare, personal m-am convins definitiv că nu doar banii și lipsa lor, infrastructura și lipsa ei sunt vitale în ceea ce numim sport românesc. Componenta prostie domină și a devenit epidemie. Noroc că mai sunt granițe și nu se extinde de la Nădlac încolo! Nimeni n-o va lăsa să treacă în spațiul european. Este stârpită din fașă pentru că europenii au anticorpii necesari. Va rămâne cronicizată în spațiul nostru carpato-dunărean, preponderent mioritic și dâmbovițean.

Vae victis! (Vai de cei învinși!)