Proprietar de club, reținut pentru furt de curent. Adi Minune a fost martor
- Emma Cristescu
- 27 septembrie 2025, 17:05
Percheziții. Sursa foto: Arhiva EVZCălin Lele, în vârstă de 36 de ani și patron al cunoscutului club de manele The King din comuna Măgești, județul Bihor, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt de energie electrică și modificarea neautorizată a instalațiilor energetice, potrivit IPJ Bihor.
Patronul unui club de manele, reținut
Perchezițiile au avut loc în noaptea de 20 spre 21 septembrie, în cadrul unei acțiuni cu efective sporite la care au participat polițiști, jandarmi și specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (D.E.E.R.).
„Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Aleșd au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de un bărbat de 36 de ani, din comuna Măgești, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt și deteriorarea, modificarea fără drept a instalațiilor energetice”, a declarat sâmbătă agent șef de poliție Alin Laza, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Din cercetările efectuate până în prezent, se arată că proprietarul clubului ar fi folosit instalații clandestine pentru alimentarea clubului, ocolind contorul și modificând echipamentele de măsurare. Surse judiciare explică că schema improvizată trăgea curent direct de la sursa de pe stâlp către consumator, astfel încât energia nu era înregistrată oficial.
Pe scenă cânta Adrian Minune
În noaptea descinderii, pe scena clubului The King cânta Adrian Minune, iar verificările au avut loc la finalul programului. Călin Lele a postat pe Facebook o filmare din parcarea localului, în care se aud muzica din club și se văd polițiștii, jandarmii și reprezentanții Electrica.

Adi Minune. Sursa foto captură ecran
Avocatul său, Ionuț Radi, a criticat intervenția autorităților, susținând că aceasta ar reprezenta „un abuz”.
„După o audiere de 6 ore, clientul meu, Lele Călin, a fost reținut pentru 24 de ore și dus în centrul de reținere al Poliției Bihor. A fost reținut pentru o presupusă faptă de furt de energie electrică, o infracțiune nedovedită, fără nicio probă, doar cu o supoziție și cu așa-zisa constatare făcută de lucrătorii de la Electrica”, a declarat Radi într-un video publicat pe rețelele sociale.
Ce spune avocatul patronului
Avocatul a mai criticat și modul în care s-au desfășurat perchezițiile, susținând că acestea ar fi fost coordonate de „un procuror stagiar fără supraveghere”. Radi a adăugat că, în ultimii cinci ani, Lele ar fi câștigat toate contestațiile formulate în instanță împotriva amenzilor aplicate de diferite instituții.
Lele urmează să fie prezentat sâmbătă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd pentru dispunerea măsurilor legale. Ancheta continuă pentru a stabili întregul mod de operare și eventualele consecințe ale furtului de energie.