Programul mall-urilor din București de sărbători. Ce centre comerciale vor fi deschise
- Andreea Răzmeriță
- 11 decembrie 2025, 13:49
Sursă foto: aficotroceni.roCentrele comerciale din București și din întreaga țară își ajustează orarul în perioada sărbătorilor de iarnă, cu programe reduse în zilele de Crăciun și Anul Nou, astfel că vizitatorii sunt sfătuiți să verifice din timp intervalele speciale de funcționare, potrivit retail.ro.
Program special la AFI Cotroceni și Auchan în perioada sărbătorilor
AFI Cotroceni va funcționa după un orar redus de sărbători, centrul comercial deschizându-și porțile pe 24 și 31 decembrie între 10:00 și 19:00, iar pe 25 decembrie și 1 ianuarie între 14:00 și 22:00. Programul adaptat vizează întregul complex și reflectă intervalele menționate de operator.
Supermarketul Auchan din incinta mall-ului aplică un program distinct, deschizând mai devreme în zilele de 24 și 31 decembrie, între 07:00 și 19:00. În zilele de 25 decembrie și 1 ianuarie, unitatea funcționează între 14:00 și 22:00, conform orarului comunicat.
Programul de sărbători la Grand Arena Mall
Grand Arena Mall va funcționa în perioada 1–23 decembrie între orele 7:00 și 22:00, iar pe 24 decembrie între 7:00 și 19:00. Centrul comercial va fi închis pe 25 decembrie, urmând ca în zilele de 26 și 27 decembrie programul să revină la intervalul 7:00–22:00.

Brad de Crăciun. Sursă foto: Pixabay
În perioada 28–30 decembrie, mall-ul va fi deschis între orele 7:00 și 23:00, iar pe 31 decembrie între 7 dimineața și 18:00. În prima zi din 2026 centrul comercial va rămâne închis, iar pe 2 ianuarie programul va începe la ora 9:00 și se va termina la 22:00.
Programul de sărbători pentru ParkLake Mall
ParkLake Mall va opera cu un program special pe data de 24 decembrie, când Carrefour va fi deschis între 08:00 și 19:00, magazinele și restaurantele între 10:00 și 20:00, Cinema City între 11:00 și 18:30, iar World Class între 08:00 și 16:00. Centrul comercial va rămâne închis pe 25 decembrie și 1 ianuarie, conform programului comunicat.
În intervalele 19–23 și 26–30 decembrie, mallul va funcționa după orarul standard, cu magazinele deschise între 10:00 și 22:00 și World Class care va opera pe 26 decembrie între 12:00 și 20:00. Pe 2 ianuarie, World Class este deschis între 12:00 și 20:00, iar celelalte locații vor revini la programul obișnuit.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.