Prognoză pentru cursul valutar. Vremuri grele pentru leul românesc

Prognoză pentru cursul valutar. Vremuri grele pentru leul românesc Cursul leu - euro se va deprecia in urmatoarele 12 luni. Sursa foto: EVZ

Specialiștii în domeniul bancar spun că în anul 2021, leul se va deprecia în raport cu euro și va trece de cifra de cinci lei.

Prognoză pentru cursul valutar. Mihai Purcărea, de la CFA România, spune că deprecierea leului din ultimii ani a urmat un trend predictibil, de doi la sută pe an.

În 2020, cei de la CFR România au prognozat un prag pentru cursul leu - euro de 4.8-4.9 lei, ceea ce s-a și confirmat. Dacă și în 2021, prognoza se va adeveri, atunci spre finalul anului, vom oytea vorbi de un curs de peste cinci lei pentru moneda europeană.

„Anul trecut noi am estimat că economia va creşte cu 3%. Dar ceea ce s-a întâmplat a fost că s-a contractat cu aproape 4%. Previziunea actuală din piaţă arată o creştere de 2,8% a PIB-ului României. Acum să vedem la ce se aşteaptă membrii CFA în acest an. Deci aproape jumătate dintre membri, respectiv 42% dintre membri, se aşteaptă ca economia să crească cu peste 4% în acest an. Adică o revenire mare, şi mai mult decât previziunea actuală din piaţă”, a spus Mihai Purcărea.

Economia României va fi pe creștere. Prognoză pentru cursul valutar.

Din a doua parte a anului 2021, prognozele economice arată o revenire puternică a economiei. Cifra estimată de cei de la CFA România, arată un procent de patru la sută, ceea ce este chiar foarte bine. Spunem asta deoarece specialiștii din Guvernul României au prognozat o creștere a PIB-ului, în 2021, 2.8 la sută, față de anul 2020.

Dacă prognoza se va confirma, și creșterea economică va fi de patru la sută, atunci previziunile premierului Florin Câțu vor fi infirmate. Acest lucru va însemna că deficitul estimat pentru anul 2021, de 7.16 la sută din PIB-ul național va fi mai mic, undeva spre 5.8, la sută. Un deficit mai mic duce la ideea că vor fi mai mulți bani pentru investiții și alte cheltuieli ale statului.

Premierul României, Florin Cîțu dădea asigurări acum două luni că deficitul de peste 7 la mie este unul realist.

„7% din PIB este un deficit foarte mare. Asta înseamnă că politica fiscală este stimulativă în continuare şi este bine să fie aşa pentru că economia este sub potenţial. Păstrăm ceea ce a recomandat şi Comisia Europeană şi alte instituţii internaţionale. Vrem să nu apăsăm prea tare pe frână în acest an, dar, totuşi, nu putem fi oaia neagră a Europei. În 2021, majoritatea ţărilor UE vor reduce deficitul aproape de 6%. Un efort mult mai mare, deci şi noi trebuie să ne facem treaba”, a declarat premierul Cîțu cu câteva ore înainte de a pleca la Bruxelles.

 

Ne puteți urmări și pe Google News