Florin Cîțu, despre noi restricții în România: „Îmi place şi mie să mă uit la date, foarte mult” VIDEO

Florin Cîțu, despre noi restricții în România: „Îmi place şi mie să mă uit la date, foarte mult” VIDEO

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, vineri, că nu ia în calcul, în prezent, adoptarea de noi restricţii în contextul creşterii cazurilor de infectări cu SARS-CoV-2 şi numărului de pacienţi internaţi la terapie intensivă.

„În acest moment, nu", a replicat premierul, întrebat într-o conferinţă de presă dacă ia în considerare noi restricţii. Potrivit premierului, "singura soluţie de a putea ieşi cât mai repede din pandemie" este vaccinarea, iar orice alte variante sunt temporare.

"Îmi place şi mie să mă uit la date, foarte mult. Şi aş vrea să vă aduc aminte că cifrele pe care vedem astăzi le aveam şi în decembrie şi noiembrie anul trecut, dar astăzi avem puţin mai multe restricţii. Ştiţi foarte bine că am redus ora de circulaţie noaptea, de la 23,00 la 22,00. În acelaşi timp, creşterea la numărul de persoane care a mers la ATI este mai mică decât vedeam creştere în valul anterior. Atunci mergeam de la 600 la 1.200, acum mergem la 950, la 1.300.

Deci, oarecum, lucrurile sunt puţin diferite. Iar astăzi, avem un lucru în plus, pe care nu îl aveam acum câteva luni de zile, o campanie de vaccinare. Avem vaccin. Deci, lucrurile acestea trebuie luate toate în calcul înainte de a lua o decizie despre ce facem cu restricţiile.

Eu zic că, în acest moment, trebuie să evaluăm situaţia, să vedem cum merg lucrurile, dar prioritar pentru mine este accelerăm campania de vaccinare, cu toate posibilităţile pe care le avem, pentru că este singura soluţie de a putea ieşi cât mai repede din pandemie. Orice alte lucrururi sunt doar temporare. Campania de vaccinare şi vaccinul este singura soluţie pe termen lung", a susţinut el.

Ne puteți urmări și pe Google News