A pus mâna pe lut pentru prima dată la un atelier de olărit de la Muzeul Satului, în urmă cu 7 ani. Un an mai târziu, avea să revină la Tabăra de creație „Vara pe uliță” ca profesor, în exact aceeași curte unde învățase tainele transformării pământului în obiecte trebuincioase în gospodărie.

La Muzeul Satului, de mai bine de două decenii și jumătate, vară de vară, prichindei, elevi, studenți sau adulți în vacanță pot deprinde meșteșugurile populare ale străbunilor noștri. O pot face chiar foarte bine și cu mare succes, după cum o să vă demonstreze personajul pe care-l aducem astăzi în fața dumneavoastră.

De șase ani e profesor

Cristian Munteanu a fost el însuși elev la MuzeuluI Satului. „Olărit am învățat în urmă cu aproximativ 7 ani, aici, în Tabăra de creație „Vara pe uliță”, unde, la rândul meu, predau cursuri de olărit de 6 ani. Exact în această curte am pus mâna pe lut prima dată și iată că acum predau meșteșugul, la rândul meu”, ne spune cu mândrie bărbatul, în timp ce aranjează mesele de lucru din curtea Clopotniței din Hunedoara, unde se desfășoară atelierul său pentru copii.

Meseria sa de bază, pe care n-a practicat-o însă niciodată, a fost cu totul alta. „De profesie sunt mecanic, dar n-am practicat niciodată. Am fost comerciant de obiecte tradiționale românești, adică ceramică, ceramică neagră Marginea plus ceramică de Baia Mare, pe care o aduceam în magazine din București. Ulterior am fost delegat de cei de la Marginea să vin să-i reprezint la Muzeul Satului și așa a început experiența mea aici. Afacerea am început-o acum 14 ani”, povestește Cristian Munteanu.

Fascinat din prima clipă

Atunci a fost de fapt prima dată când a văzut cu ochii lui cum se fac vasele, castroanele, carafele, cănile și străchinile din lut. Și l-a fascinat peste măsură, pentru că nu mai văzuse așa ceva. Cu ușor regret îmi spune că din familia sa nimeni altcineva nu mai are această pasiune.

„Nici eu n-am intrat în vreun atelier de olărit până în urmă cu vreo 14 ani, când am mers la Marginea. M-a fascinat din prima clipă cum lucrau meșterii de acolo și cred că a fost momentul care mi-a creat legătura. Dar nu am îndrăznit să le spun să mă învețe, pentru că mi se părea destul de greu”.

Dar asta nu înseamnă că a abandonat ideea. A învățat olăritul la Muzeul Satului și, apoi, tainele meșteșugului le-a aprofundat alături de olari dintr-o zonă cu mare tradiție în ceramică. „Am învățat olăritul de la familia Iorga din Horezu, Vâlcea. Ei au fost singurii care au vrut sămi arate din tainele meșteșugului lor, și chiar am făcut puțină practică la ei. Am mai stat pe lângă dumnelor și aici la Muzeul Satului. Și a mai fost un domn, care Profesorul de olărit de la Muzeul Satului Nu i-a plăcut să fi e mecanic și s-a făcut olar A pus mâna pe lut pentru prima dată la un atelier de olărit de la Muzeul Satului, în urmă cu 7 ani. Un an mai târziu, avea să revină la Tabăra de creație „Vara pe uliță” ca profesor, în exact aceeași curte unde învățase tainele transformării pământului în obiecte trebuincioase în gospodărie însă nu mai practică meșteșugul olăritului, Irinel Mioțoiu. Probabil că toate elementele de care ai nevoie ca să faci olărit s-au îmbinat cu pasiunea pentru artă și frumos și iată că am ajuns să fie eu artizan. Precum vedeți, pe masă sunt lucrările mele”, explică meșterul popular.

Și nu s-a oprit doar la acestea. „Acum încerc să recuperez o tehnică ceramică veche, care nu se mai lucrează, e vorba de ceramica Tansa Iași. Este o ceramică deosebită, dar încă nu îmi iese ceea ce trebuie. Practic, experimentez după poze, neavând piese pe care să pot să le pipăi, să le observ, sau vreun meșteșugar. care să o mai facă. Doar din imagini mă inspir și lucrez”, arată profesorul care are programate cursuri până pe 17 august la Muzeul Satului.

A deschis o tabără în satul său natal

Cristian Munteanu: „Aici la Muzeu, la fiecare tabără am ținut cursuri de olărit, dar și de modelaj, în curtea de alături, cu grupe mari, dar și grupe baby, adică pentru copilași de trei ani. E al șaselea an de când predau. Am avut grupe cu adulți, dar mai puține. Separat, am propriul atelier în București, pe Calea Floreasca nr. 165, și mai am unul în satul natal, deși nu locuiesc acolo, unde am cuptor pe lemne pentru coacerea lutului. În rest, vara particip la tabere. Anul acesta am fost deja la Iași, la Tabăra „Micii Meșteri din Copou”, la Tecuci, la Tabăra „Cu șevaletul în vacanță”, organizată de grădinița „Dumbrava minunată” și acum sunt aici, la Tabăra de Creație de la Muzeul Satului din București. Dar mai am un proiect drag al meu, în satul meu natal Roșu, comuna Răducăneni, județul Iași. Acolo, va urma a doua ediție a Taberei de Creație „Ușa spre copilărie”, pe care o organizez împreună cu preotul din sat. Prima ediție a fost un succes mult peste așteptări și acum vom repeta experiența, un pic mai amplă, un pic mai bine organizată. Tabăra va avea loc în ultima săptămână din august și, da, se mai pot face înscrieri”.

 

Se poate trăi bine din arta tradițională

„Pentru mine, întoarcerea aceasta la tradiții e foarte bună. Viața e mult mai liberă când ești propriul stăpân. Ești tu, cu tine, tu creezi, ai momentele tale bune sau nu, dar ai o stare incredibilă atunci când vezi că ceea ce iese din mâinile tale e apreciat și cumpărat. Și e o viață lipsită de stres”, se destăinuie Cristian Munteanu.