Proaspăt demisă pe Facebook, Ecaterina Andronescu regretă că nu a finalizat proiectele pe care le-a început. Nici nu va mai avea ocazia să o facă, pentru că „mi-a ajuns”, nu va mai accepta un alt mandat de şef al Educaţiei. În discuția cu Evenimentul zilei, social-democrata mărturisește, cu lacrimi în ochi, că se simte „teribil de nedreptățită” de criticile dure care o fac responsabilă de distrugerea învățământului românesc.

- Ileana Ilie Ungureanu: Ați aflat de la televizor că v-ați pierdut funcția de ministru al Educației. Între timp, ați avut și o discuție cu premierul Viorica Dăncilă?

- Prof. Ecaterina Andronescu: Nu am avut nicio discuție cu premierul Dăncilă. Recunosc că eu nu am sunat, dar nici domnia sa nu m-a sunat. Într-un fel mă așteptam să se ajungă aici. Nu știam când, dar mă așteptam.

-De ce vă așteptați?

-În aceste luni am luat câteva măsuri legate de formarea profesorilor. Sunt profesori dedicați, cu vocație, pe care îi prețuiesc enorm, dar sunt și profesori cărora nu le pasă de elevi. Că altfel nu-mi explic faptul că avem 27 de licee în care procentul de promovare a Bacalaureatului este între 0-5%, ceea ce e incalificabil. Când s-a făcut legea salarizării l-am rugat pe ministrul Muncii de atunci să găsim o cale de a diferenția, de a răsplăti munca dascălilor după cum este prestația fiecăruia la clasă, dar nu am reușit. Iar acum, la titularizare, am considerat că este bine să impun un prag: cei care au luat note mai mici de 5 să nu mai intre ca suplinitori în sistemul de învățământ. Când doamna prim-ministru a aflat de această decizie a mea, mi-a telefonat și mi-a spus: «Cum vă permiteți să lăsați 600.000 de profesori fără slujbe de la toamnă?!».

-Cu alte cuvinte, era o măsură nepopulară, fix înainte de alegerile prezidenţiale?

-Exact. Nu știu cine i-a furnizat această cifră. I-am explicat că în tot sistemul de învățământ au fost 215.000 posturi, și că cei care se află în situația cu note sub 5 sunt 3.700. Totuși, la următoarea noastră întâlnire domnia sa mi-a cerut să schimb ordinul și să îi scot din această ecuație inclusiv pe cei 3.700. Am anumite standarde sub care efectiv nu pot să cobor, iar aceasta probabil a fost una din supărări. O altă supărare a fost legată de debutul anului școlar, în 9 septembrie, stabilit de comun acord cu partenerii sociali. Urmarea solicitărilor din partea patronatelor din turism pe care doamna primministru le-a primit a propus începerea anului școlar în 16 septembrie. Schimbarea mărea decalajul în ceea ce privește numărul de săptămâni între cele două semestre, cu dezavantaje și pentru profesori și pentru elevi. Nu vreau să aduc în discuție și aspectele politice. A așteptat un moment bun să facă această mișcare, să mă dea afară.

-Adică declarația controversată despre Alexandra e un agățuș, nu justifică demiterea?

-Sigur, eu nu vreau să trec peste ceea ce am spus. Cred că evenimentele acestea au bulversat rău de tot societatea românească și întrebându-mă ce putem să facem noi, în școală, am ieșit public și am spus că poate nu e suficient ce spun părinții și că trebuie să se implice și școala. Am convingerea că școala trebuie să-i pregătească și pentru viață pe elevi.

- Poate că nu a fost cea mai fericită exprimare... Ați mai accepta un nou mandat de şef al Educaţiei?

-Îmi ajunge. Îmi pare rău că nu am putut să duc la bun sfârșit proiectele la care am lucrat. Ăsta a fost și motivul pentru care mi-am călcat într-un fel pe suflet atunci când am acceptat să revin. După evenimentele din august 2018, am primit în jur de 200 de mesaje de la cetățeni care mă apostrofau. Atunci l-am căutat la telefon pe domnul Dragnea, timp de vreo 10 zile cred, să vedem cum putem să corectăm ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei. Evident că nu mi-a răspuns și atunci am avut curajul să scriu acea scrisoare publică. Nu m-am așteptat să-mi propună după aceea să mă întorc la Ministerul Educației. Am acceptat totuși pentru că am avut credința că experiența mea și cunoașterea sistemului mă vor ajuta să fac lucrurile de care învățământul are nevoie. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că, din păcate, când mergi într-o asemenea poziție ai nevoie și de suport politic, nu poți să faci nimic de unul singur.

-Ați fost de patru ori ministru al Educației, considerați că v-ați făcut treaba? Sau ați eșuat?

-Cred că nu am făcut nicio greșeală. Dintre proiectele pe care le-am pornit de-a lungul timpului nu cred că a fost ceva care să fie greșit. Mi se reproșează că am desființat școlile profesionale. Este fals. Există documente la minister care dovedesc asta. Mă găsesc pe mine vinovată că n-am avut răgaz să și explic lucrurile pe care le-am gândit și le-am făcut cât am fost ministru. De exemplu, nu cred că știe cineva că proiectul de informatizare în sistemul de învățământ a fost pornit de mine, în 2001. Am făcut întâi informatizarea repartizării elevilor de gimnaziu în liceu, repartizare computerizată care a funcționat timp de 19 ani de zile fără să intre vreodată în derapaj. Tot atunci a început informatizarea școlilor. Tot în mandatele mele s-au lansat foarte multe din proiectele sociale – „Cornul și laptele”, rechizite gratuite pentru elevii cu probleme sociale etc.

-Realitatea din multe școli arată că toate reformele din învățământ s-au dovedit a fi ineficiente tocmai pentru că sistemul este unul prăfuit, profesorii nu se mai ridică la așteptările copilului, iar școala a devenit un adevărat pat al lui Procust.

-N-aș spune că tot sistemul e prăfuit. Sistemul a evoluat față de acum 30 de ani, de exemplu. Poate că evoluția lui nu e pe măsura așteptărilor noastre, aici, fără îndoială, sunt de acord. Dar nu cred că este corect să vorbim numai de rău sistemul de învățământ. Universitățile din străinătate caută absolvenți de liceu de la noi cu o perseverență aproape diabolică. Deci avem elevi foarte buni pe care toate universitățile din afara granițelor țării și i-ar dori. Mesajul meu e că și în România există universități excepționale unde au ce și de la cine învăța.

-Și totuși, (mai ales) în școlile de la sate, condiţiile de care beneficiază copiii nu sunt un motiv de laudă. Două din zece şcoli au toaleta în curte.

-Cea mai mare nenorocire a sistemului de învățământ este schimbarea miniștrilor. Pentru că tu, ca ministru, nu poți să-ți duci proiectele la bun sfârșit. Începi o mulțime de lucruri, vine altcineva după tine, șterge ce ai făcut tu sau nu-și mai aduce aminte, și lucrurile stagnează în cel mai fericit caz. Știți care a fost ghinionul meu? Faptul că nu am avut nici măcar un mandat întreg. Cel mai lung mandat a fost de doi ani și jumătate și am făcut proiecte de care sunt foarte mândră: am început informatizarea școlilor, proiectele sociale, am adus în sistem 800 de microbuze, am reabilitat vreo 3.500 de școli din proiecte cu Banca Mondială. Nu aș vrea să uit nici de contribuția mea la fiecare lege a învățământului, pentru că dacă astăzi vorbim în mediul academic de autonomie universitară, atât cât este ea, ea este introdusă în lege în mandatul meu de deputat.

-Care este cel mai mare regret al ministrului Ecaterina Andronescu?

-Pentru că tot timpul am vorbit despre învățământ - nu m-am despărțit niciodată de calitatea de profesor, care m-a ținut cu picioarele pe pământ, să spun așa, și în realitatea sistemului -, lumea m-a asociat ca fiind un timp foarte lung la ministerul Educației. În realitate, în primul mandat am avut doi ani și jumătate, în următorul - 9 luni, apoi 6 luni și acum 8 luni. Cel mai mare regret al meu este tocmai această fragmentare a perioadelor în care am fost ministru al Educației. Pe de o parte e un sistem cu inerție foarte mare, pe de altă parte necesită un timp ca să poți să scrii proiectele și să le și implementezi în sistem. E o ușurare că nu mai sunt ministrul Educației, trebuie să recunosc lucrul acesta. Dar este și o amărăciune, pentru că nu am putut să finalizez proiectele pe care le-am început.

 

„Părinții fac diferența între școlile cu performanță și școlile slabe”

-Într-o societate globalizată, supertehnologizată şi foarte dinamică în ceea ce priveşte piaţa muncii, care credeți că sunt nevoile educaţiei şi învăţământului românesc?

-Nevoia unei selecții și a unei formări a profesorilor: un profesor bun și cu un plan de învățământ mai nereușit face o lecție bună, pe când un profesor slab pregătit, chiar și cu o programă excepțională, nu aduce în clasă efectele pozitive scontate. Apoi, e foarte important să facem digitalizarea sistemului. Generația de astăzi din bănci s-a născut cu IT-ul în ADN. Elevii de azi au componenta vizuală mult mai dezvoltată, pentru că achizițiile în cunoaștere le-au făcut prin imagini. Ei s-au născut cu tableta în mână, și, înainte de a învăța bine să vorbească, sau să meargă, au știut să-și caute pe tabletă desene animate. Îi aducem la școală și îi întoarcem la tablă și creion? Este insuficient pentru ei... Este obligatoriu ca toți profesorii să aibă posibilitatea să facă lecții în care să aducă imagini din această resursă excepțională care este internetul.

-Credeți că învățâmântul românesc este repetent în fața elevilor?

-Nu aș spune lucrul acesta. Avem școli foarte bune. Acolo unde rezultatele sunt proaste, cumva există un fel de acceptare și din partea elevilor și din partea părinților. Pentru că dacă părinții ar ridica pretențiile și ar pune ștacheta mai sus cred că lucrurile ar sta altfel și școala ar putea să fie mai performantă.

-Deci părinții au și ei partea lor de vină...

-Eu nu vreau să-i învinovățesc pe părinți, dar gândiți-vă că un părinte stă la muncă uneori peste 10 ore... cine să stea acasă cu copilul și să-l educe? Și aici trebuie ca școala să facă mai mult. De aceea proiectul "Şcoală după şcoală", un program tip after-school, e absolut necesar. El realizează o educație controlată încă 3-4 ore după școală.

- Cum funcționează în realitate trioul părinte-copil-școală?

-Am făcut o analiză încercând să-mi clarific eu ce anume face diferența între școlile cu performanță și școlile slabe. Poate vă surpinde sau nu, dar părinții sunt aceia care fac diferența. De ce? Pentru că părintele are grijă cât timp copilul stă acasă cu el să-l controleze, să-l supravegheze, să-l îndrume, să-i explice importanța școlii. În rest sunt părinții care nu au timp niciodată de copii lor, poate acești copii nu au noroc nici de bunici care să poată să compenseze ceea ce nu fac părinții. Dacă trioul acesta elev-părinte-școală funcționează și dialoghează permanent, copilul are șanse maxime. Dacă, din păcate, din acest triou lipsește unul sau doi de multe ori, șansele copilului scad.

-S-a spus despre dvs. că sunteți groparul educației românești. Va simțiți nedreptățită?

-Teribil de nedreptățită. Mi-e greu să explic criticile împotriva mea. E o chestiune care mă amărăște, pentru că nu aceasta este realitatea mea. În clipa asta suntem într-o universitate unde am fost decan 12 ani, 8 ani am fost rector și de 7 ani sunt președintele Senatului Universității. Politehnica este bine clasată în topurile internaționale, este cea mai bună universitate din România, în exercițiul bugetar anterior a fost instituția cu cel mai mare procent de absorție din fondurile europene, iar lucrurile acestea nu se fac din senin. În această perioadă în Universitate s-au construit și două institute de cercetare din fonduri europene, dotate la nivelul secolului 21, s-a finalizat biblioteca extrem de modernă, și s-a construit o aulă multifuncțională de 1.200 de locuri. Probabil că voi avea timp cândva să pun pe hârtie toate proiectele pe care și la nivelul ministerului Educației le-am pornit și pe multe le-am și realizat.

-Vă deranjează porecla Abramburica?

-Evident că mă deranjează, după cum mă deranjează o mulțime din lucruri care nu sunt adevărate. Vă dau un singur exemplu: în perioada 2001-2003, când înfloreau universitățile private, eu sunt singurul ministru din toată perioada postdecembristă care a desființat 37 de așa-zise universități. Există hotărâri de guvern prin care am făcut acest lucru, și când aud public că mi se pune în cârcă faptul că eu am făcut să înflorească sistemul acesta de diplome fără acoperire și așa mai departe, evident că mă revoltă. Astăzi nu mai există responsabilitatea afirmațiilor pe care le faci. Eu am avut întotdeauna acest simț al măsurii. Spun ceva doar când știu că acel ceva are acoperire în realitatea sistemului, este verificabil și care s-a întâmplat. De aceea tot ce se spune neadevărat și nu are legătură cu ce am făcut eu și cu ceea ce sunt eu mă necăjește și mă revoltă. Poate că politica în direcția aceasta a evoluat... când cineva are ceva de spus trebuie să încerci să-l anihilezi. Cum? Vorbind urât despre el, spunând lucruri neadevărate, doar-doar ceva se prinde, pentru că ți-e adversar și nu ai niciun interes să-l vezi că lasă ceva în urma lui.

-Aveți nervii tari...

-Stabilitatea aceasta a mea este dată de faptele mele. Eram aici la masă, lucram și am văzut că televizorul s-a înroșit cu știrea că Andronescu are offshoruri în Cipru, a făcut spălare de bani... mă credeți că eu nu știam ce sunt aceste lucruri? Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit în dicționar să văd ce înseamnă. M-am necăjit și m-a durut teribil, nu aș vrea să-mi mai aduc aminte deloc de perioada aceea, dar în același timp am avut întotdeauna și puterea să spun că lucrurile astea sunt mincinoase.

 

„PSD a vorbit mult prea mult despre Justiție. A părut că a fost singurul subiect de interes pentru societatea noastră”

 

-Sunteți membru PSD de 23 de ani. Vă reproșați ceva ca om politic?

-Poate că n-am fost mai incisivă. Am păstrat comportamentul meu de dascăl și în viața publică. N-am fost niciodată foarte bătăioasă.

- În toți acești ani nu v-ați gândit nici măcar pentru o clipă la ”divorțul” de PSD?

-Nu s-a oprit timpul în loc. Dacă nu m-am gândit nu înseamnă că nu voi avea timp să mă gândesc de acum încolo. Când am intrat în politică m-am întrebat dacă pot să fac față, și am ajuns la concluzia că ceea ce fac eu ca dascăl este compatibil cu ceea ce pot să fac în viața publică. În același timp m-am întrebat dacă ceea ce trebuie să fac eu este compatibil cu ceea ce sunt eu. Sunt un om de stânga. Dacă am masa plină de bunătăți, nu pot să mănânc fără să vă dau și dvs.. Socotesc că societatea se echilibrează prin modalitatea aceasta în care fiecare își găsește propriul lui rol în viață și este sprijinit într-o formă sau alta. Sunt o ființă socială și asta m-a determinat să merg spre zona de stânga. De stânga, de dreapta - astea sunt azi niște cuvinte abstracte.

-Amețeala asta doctrinară a partidelor explică inclusiv absenteismul și deruta alegătorilor.

-Amețeală e delicat spus, nu mai există deloc dezvoltări de această natură. Lumea întreagă cred că se îndreaptă mai degrabă spre proiecte care sunt necesare într-un moment sau altul – doar ați văzut guvernări de stânga cu proiecte de dreapta sau invers, coaliții între “stânga” și “dreapta”. Cred că până la urmă trebuie să faci ceea ce societatea așteaptă să faci, ceea ce are nevoie să faci.

-Dvs. pe seama a ce puneți eșecul PSD la europarlamentare?

-Sunt multe lucruri care s-au făcut greșit. Am plătit mesajul nu neapărat proeuropean pe care l-a avut liderul partidului. Și faptul că am avut un lider poate excesiv de autoritar a fost o greșeală, pentru că societatea de astăzi nu mai acceptă lideri autoritari. Puterea, dacă o câștigi, trebuie să știi ce să faci cu ea, cum să o împarți în așa fel încât sociatatea să fie echilibrată și toți membri societății să participe la proiectele cu care tu ai câștigat puterea. Ori lucrul acesta nu s-a înțeles suficient și uite unde suntem azi.

-Modificările la Legile Justiției au avut și ele contribuția lor?

-Nu exclud. Nu sunt specialist pe Justiție, dar am vorbit mult prea mult despre Justiție. A părut într-un moment că a fost singurul subiect de interes pentru societatea noastră. Ceea ce, fără îndoială, nu a fost favorabil PSD-ului.

-Care credeți că ar trebui să fie obiectivul clasei politice? A fost el ratat?

-Nu cred că putem vorbi de clasă politică, ci de oameni care sunt în sfera politicului. Nu cred că este cazul să asociem ideea de clasă politică cu ceea ce avem în politică. Un politician trebuie să lucreze pentru țară. Indiferent dacă ești la putere sau în opoziție, trebuie să fii punct de sprijin pentru proiectele pentru țară. Dezavuez total pe aceia care se pronunță împotriva acelor proiecte care ar aduce un beneficiu țării. Nu știu dacă întotdeauna putem să vorbim despre ratare. Pentru că uneori demersurile sunt susținute și multe proiecte se duc la bun sfârșit.