Producția de medicamente a Europei, influențată masiv de pandemie! Ce șanse de autonomie are industria pharma

Producția de medicamente a Europei, influențată masiv de pandemie! Ce șanse de autonomie are industria pharma

Pandemia a schimbat substanțial industria pharma la nivelul Europei. Dacă până la izbucnirea crizei sanitare europenii cumpărau medicamente, în special generice, din afara continentului, la prețuri mult mai ieftine, acum interesul pentru producția europeană a crescut vizibil.

Criza coronavirusului a ilustrat dramatic limitele lanțurilor globale de aprovizionare cu medicamente. Țări precum India au sistat exportul unor medicamente esențiale precum antibioticele și paracetamolul, chiar când spitalele lumii erau în colaps.

Această dependență este relativ nouă, spune Andreas Meiser, director executiv al firmei de consultanță științifică MundiCare, care adaugă că Europa a început să se bazeze pe India și China pentru furnizarea de medicamente engros numai de 20 de ani. Comparativ cu acestea, Europa are costuri de laborator mai mari și reglementări mai stricte.

De la Vest la Est

Comisia Europeană și statele membre UE vor fi nevoite să își recupereze producătorii proprii, într-un moment în care prețurile medicamentelor generice sunt la un minim istoric. Cine va plăti însă factura pentru această repoziționare rămâne de văzut, arată o amplă analiză Politico,

Comisia Europeană își va stabili viziunea strategică asupra industriei pharma pe 24 noiembrie, inițiativa fiind așteptată să ducă la relocarea producției farmaceutice la nivel european. Potrivit surselor, Comisia va încuraja o viitoare independență a producției inclusiv în țările non-UE. Instituția a revizuit propria politică de comerț prin accentul pus pe conceptul de „autonomie strategică deschisă”, o abordare care ar putea crește autonomia farmaceutică pentru anumite produse, în vreme ce ar menține deschisă piața UE.

Până în prezent, Comisia a fost totuși prudentă. Noul comisar pe probleme de comerț, Valdis Dombrovskis, a recomandat un set de soluți mai complexe, care includ atragerea unor țări non-UE apropiate precum Turcia sau Ucraina. Dintre țările membre UE, Franța este una dintre cele mai mari susținătoare ale ideii. Ea a anunțat că va oferi sprijin de stat companiilor în vederea revenirii în țară a capacităților de producție.

Efecte secundare

Însă toată această mutare va fi un drum foarte anevoios, avertizează experții. Dintre efectele negative anticipate se numără creșterea costurilor de producție și daunele aduse mediului la viitoarele fabrici, căci medicamentele aduc multe deșeuri. De asemenea, la nivel geopolitic, există riscul ca autonomia strategică să devină un pretext pentru o competiție între țările membre mai degrabă decât să favorizeze solidaritatea acestora.

Relocarea fabricilor în Europa va aduce fără îndoială costuri adiționale, care vor fi suportate de pacienți sau de sistemul public de sănătate.

Un strop de ajutor de stat

În mod tradițional, Europa susține în special producția medicamentelor de ultimă generație. Competiția pentru producția de generice este însă acerbă la nivel mondial, și le lasă producătorilor doar alternativa unor prețuri foarte scăzute.

Experții în sănătate consultați de Politico recomandă ca soluție ca statele să se implice în acordarea de subvenții pentru a reduce dependența de giganții pharma și de a crește capacitatea de producție existentă. Un exemplu de cooperare recentă între industria pharma și un guvern este în Austria, unde statul a oferit o garanție de 50 de milioane de euro pentru renovarea unei fabrici de penicilină a companiei Sandoz, divizia de generice a producătorului elvețian Novartis. Garanția de stat face parte din planul Sandoz de a investi peste 150 de milioane de euro în următorii 5 ani. Fabrica va furniza penicilină întregii Europe.

Vocile contra

Un prim pas în implementarea noii strategii ar trebui să fie, fără îndoială, realimentarea stocurilor cu primele 50 de medicamente identificate de industria pharma ca fiind în pericol de epuizare a stocului. Experții recomandă Uniunii Europene să constituie un fond de rezervă ca măsură de urgență pentru industria farmaceutică, în condițiile în care o nouă pandemie nu este exclusă pe viitor.

Însă nu toți actorii din piață întâmpină cu încântare noua direcție. Producătorul francez Sanofi a declarat, prin vocea Laurei Guttierez, responsabilă cu afaceri publice corporative globale, că reducerea dependenței de alte țări ar putea fi ceva negativ, de genul închiderii granițelor pentru alte țări. De asemenea, ministrul german, Jens Spahn, a avertizat că politicile de independență trebuie să țină neapărat cont de piața globală. „Trebuie să ne asigurăm ca, indiferent de politica pe care o aplicăm și de instrumentele pe care le urmărim, să nu ne împușcăm singuri în picior”.

Sursa: Politico

Ne puteți urmări și pe Google News