Producătorii de carne cer Parlamentului reducerea TVA cu aproape 20%

Producătorii de carne cer Parlamentului reducerea TVA cu aproape 20%

Asociația Română a Cărnii (ARC) a trimis o scrisoare deschisă președinților celor două camere ale Parlamentului princ are cer reducerea TVA la carne de la 24% la 5%, în 2015.

ARC solicită aprobarea prin vot a inițiativei legislative de completare a art. 140 alin (2) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, prin care se propune reducerea TVA la 5% pentru carne și preparate din carne. 

Inițiativa a fost deja depusă la Camera Deputaților, pe data de 10 martie. 

„TVA la nivelul de 24% încurajează evaziunea fiscală și competiția neloială. Producătorii și procesatorii români de carne sunt la limita profitabilității și situația s-a înrăutățit și mai mult după reducerea TVA în Ungaria, la 5% pentru carnea de porc. Din datele Asociației Române a Cărnii, evaziunea fiscală este de aproximativ 13 miliarde de euro, adică 75% din TVA-ul care ar trebui încasat la bugetul de stat”, este citat Radu Timiș, președintele ARC, în comunicat. 

Potrivit acestuia, în prezent nici 10% din TVA nu este colectat, statul fiind păgubit în fiecare an cu 600 de milioane de euro, din cauza evaziunii fiscale la carne și la preparatele din carne.