Procurorul general, verdict în scandalul dosarului „Rețeaua Deontologilor”

Procurorul general, verdict în scandalul dosarului „Rețeaua Deontologilor”

Verificările cerute de procurorul general Gabriela Scutea, după apariţia ştirii că procurorul Bogdan Pârlog a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu şi violarea vieţii private în legătură cu filmările apărute în spaţiul public de la întâlnirea a doi magistraţi cu doi jurnalişti, au fost finalizate.

Consecinţa acestor concluzii ale controlului e predictibilă. Cu aceste concluzii pe masă, procurorul general al PICCJ, Gabriela Scutea poate sesiza Inspecţia Judiciară, întrucât aceste nereguli constatate se pot constitui în abatere disciplinară, concluzionează sursa citată.

Informația furnizată de Monitorul Justiției poate fi, astfel, un răspuns la întrebările puse de redactorul șef al EVZ, Simona Ionescu, în editorialul său ”Rețeaua Deontologilor” în anchetă. Cine o face și ce articole din lege au încălcat magistrații la beția cu jurnaliștii”.

Jurnalista a vrut să afle, printre alte, dacă ”prim-procurorul militar Bogdan Pârlog, fondator al Asociației ”Inițiativa pentru Justiție” are dezlegarea morală și legală ca să se ocupe de cercetarea cauzei, după ce l-a reclamat public pe ministrul Justiției Cătălin Predoiu că a propus în fruntea Parchetului General și DIICOT două procuroare care nu au obținut aviz pozitiv de la CSM”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Simona Ionescu a mai cerut lămuriri de la instituțiile statului cu privire la competențe, precizând însă că știe bine ”ce prevede Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, de care vor trebui să țină seama procurorii militari când îi vor audia cu privire la cheful din ”unitatea Lokal” pe Horațiu Radu și Răzvan Păștilă”.