Procurorul Angela Nicolae de la Parchetul instanţei supreme, judecată pentru corupţie, în arest la domiciliu!

Procurorul Angela Nicolae de la Parchetul instanţei supreme, judecată pentru corupţie, în arest la domiciliu!

Procurorul Angela Nicolae, de la Parchetul instanţei supreme, şi fiul ei, Daniel Nicolae, vor fi judecaţi în stare de arest la domiciliu, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv.

Prin decizia instanţei, celor doi li s-a impus să nu ia legătura cu martorii din dosar, în perioada în care vor fi arestaţi la domiciliu. "Atrage atenţia inculpaţilor Nicolae Eugenia Angela şi Nicolae Daniel, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventiv", conform deciziei ICCJ.

Măsura arestului la domiciliu aplicată celor doi este definitivă şi este valabilă până în 25 iunie.

Angela Nicolae, fiul ei şi doi oameni de afaceri au fost trimişi în judecată procurorii DNA după ce procurorul a cerut aproape 88.000 de lei pentru a intereveni în mai multe dosare, a arătat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Conform rechizitoriului întocmit în această cauză, în perioada martie-septembrie 2012 şi în ziua de 16 noiembrie 2012, dar şi în mod repetat, în cursul acestui an, Angela Nicolae ar fi cerut de la omul de afaceri Rami Ghaziri, direct şi prin intermediul fiului său Daniel Nicolae, mai multe sume de bani. În total, ea ar fi pretins de la Ghaziri aproape 112.000 de lei şi 1.500 de euro din care a primit prin intermediul fiului său, în total 82.215,64 de lei.