Procurorii coboară la nivelul avocaților în sala de judecată
- Eduard Pascu
- 25 iulie 2018, 01:08
Noua lege privind organizarea judiciară aduce schimbări majore în configuraţia sălii de judecată.
În noua lege 304/2004 la articolul 7 a fost introdus un nou alineat. Astfel, potrivit alineatului 3 „Configuraţia sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalităţii de arme în ceea ce priveşte aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor.” Astfel, apărătorii vor sta la acelaşi nivel cu procurorii, în condiţiile în care, până acum, în sala de judecată, procurorii beneficiau de o poziţie superioară avocaţilor inculpaţilor, chiar şi în ceea ce priveşte poziţia în sală, care de multe ori era foarte aproape de prezidiul judecătorului.
Modificările aduse Legii 304/2004 au fost contestate de reprezentanţii Opoziţiei care au sesizat Curtea Constituţională, dar şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a atacat legea de două ori la CCR.
Curtea Constituţională a respins sesizările pe proiectul de lege, acesta fiind promulgat săptămâna trecută de către preşedintele țării