Evenimentul Zilei > Justitie > Procurorii extind cercetările în dosarul certificatelor de revoluționar false
Procurorii extind cercetările în dosarul certificatelor de revoluționar false

Procurorii extind cercetările în dosarul certificatelor de revoluționar false

Procurorii Parchetului General au extins urmărirea penală în dosarul certificatelor de revoluţionar false şi au adus noi acuzaţii la adresa fostului secretar de stat Adrian Sanda.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii au dispus prin ordonanţă extinderea acţiunii penale faţă de Adrian Sanda, Corina Denisa Tănase (secretar general la Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluţionarilor – SSPR) şi Cristina Valentina Cechi (şefa Departamentului pentru revoluţionari), întrucât s-au constatat noi fapte penale în sarcina acestora, respectiv comiterea a cinci infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu.

În luna noiembrie 2016, Adrian Sanda şi ceilalţi doi inculpaţi au fost puşi sub urmărire penală pentru săvârşirea a câte patru infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a unei infracţiuni de abuz în serviciu.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: