Procurorii DNA, când zeii Dreptății, când mafioți. Acum lucrează la „Navalnîi al Bucureștiului”
- Simona Ionescu
- 28 martie 2024, 08:47
Explozie în fieful USR din cauza DNA. Procurorii i-au trecut în penal pe doi dintre oamenii importanți pe care partidul lui Drulă i-au promovat în rețeaua medicală. Nu știm încă dacă sunt vinovați că au luat șpagă și au dat mită, dar procurorii, altădată zeii Justiției în opinia USR și ai unor jurnaliști-activiști, au devenit pentru acești susținători niște anchetatori pe mână cu „mafia care nu iartă”.
Am tot scris și vorbit despre această dublă măsură pe care o regăsim des în discursurile multor politicieni sau simpatizanți de-ai lor. Dar cazul de ieri, cu șefa ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București) Oana Sivache și directorul interimar al Spitalului Colțea, doctorul Bogdan Ioan Furtună m-a șocat. În primul rând prin declarația făcută de Oana Sivache care, în microfoanele reporterilor cantonați la DNA, a spus atunci când a fost întrebată dacă a luat mită: „Probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureștiului”.
A spus-o cu o fermitate fantastică. Nici Marian Vanghelie n-ar fi gândit asta și n-ar fi interpretat mai bine. Și cum să nu o crezi când știai că, în urmă cu ceva timp, făcea parte din grupul care se bucura că se flutură cătușele pentru „ciuma roșie”? Atunci, procurorii DNA erau zeii Dreptății, iar Codruța Kovesi zeița. N-au părăsit instituția toți magistrații, majoritatea sunt aceeași.
În al doilea rând, Oana Sivache a atacat anchetatorii chiar înainte de a ști în ce calitate a fost chemată la audiere. A precizat că nu este sigură dacă a fost chemată în calitate de martor sau de suspect. Aplombul manifestat o arăta drept martor, un ajutor al procurorilor cu care mai colaborase.
Șefa ASSMB a intrat senină în clădirea DNA și aproape că a jurat reporterilor că n-a comis vreodată un act de corupție, ci ea doar a denunțat. A denunțat coruptul, dar n-a mai zis că i-a luat și locul directorului arestat. Știa că știm cum a fost cu Plută și cu interceptările dintre el și ea, când vorbeau de zeci de euroi, de împărțeala lor. Dar, desigur, erau fabulații…
Păreri împărțite. Doamna „Navalnîi din București” contra procurorilor DNA
„S-au făcut nişte percheziţii la ASSMB în decembrie. M-au sunat, am venit să vedem despre ce este vorba. (...) Eu mă bucur că au venit în sfârşit şi vor să facă treabă, să se facă lumină, să se facă curăţenie, există nişte plângeri depuse de ASSMB pe fapte de corupţie şi în 2022, aşteptăm ca instituţiile statului să-şi facă treaba”, a declarat Oana Sivache la venirea la DNA.
„Mă aştept la orice, având în vedere că anul trecut am sesizat acte de corupţie, care, după cum ştiţi, s-au soldat şi cu câteva condamnări. Mafia nu iartă, deci mă aştept la orice”.
Tare, nu? Curaj de om nevinovat, zici. Zeii sunt acum pe mână cu Mafia și-i saltă sau le fac dosare penale tocmai celor care i-au lăudat, s-au luptat cu „ciuma roșie” și nu numai.
Ei, ce să vezi, acuzațiile DNA s-au materializat după audieri în măsura de control judiciar 60 de zile pentru Oana Sivache și pentru directorul de la Colțea, Bogdan Furtună! Instituțiile invocate de șefa ASSMB chiar au lucrat după arestarea, în septembrie 2023, a directorului Plută și a grupului său organizat de luat șpagă, în care era cuprinsă și denunțătoarea Sivache. Procurorii au mers mai departe, cu siguranță în baza interceptărilor din dosarul arestaților și a declarațiilor acestora.
Pe 12 decembrie 2023, procurorii DNA au efectuat percheziţii la ASSMB şi la spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca” din Capitală, într-un dosar de corupţie legat de implementarea de servicii IT la unităţi sanitare din Bucureşti. Iar de aici s-a născut dosarul de ieri.
La mijloc nu e vreo afacere cu bani mulți, dar procurorii DNA au avut în vederea fapta de corupție. „În perioada 01.07.2023 - 27.02.2024, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi primit de la inculpatul Furtună Ioan-Bogdan foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa ASSMB l-ar fi ocupat împreună cu familia”, zic procurorii. Iar în schimbul acestui favor, managerului Furtună i-ar fi fost prelungit interimatul la Spitalul Colțea de către Oana Sivache, în 4 noiembrie 2023.
Cum să te crezi Albă-ca-zăpada când intri în spirala sistemului?
La această întrebare ar trebui să răspundă Oana Sivache, cea care se pune pe același palier cu luptătorul anti-sistem al Rusiei. Parte din cariera sa arată că a călcat pe aceleași poteci bătătorite de alți politicieni și funcționari publici din România coruptă sau șmecherită.
Oana Sivache lucrează în ASSMB din 2019. A ajuns inspector de specialitate, director general adjunct, apoi, director general, din aprilie 2023, când l-a înlocuit pe Cristian Plută, devenit adjunctul ei. Câteva luni mai târziu, l-a denunțat pe Plută la DNA pentru fapte de corupție. Vă spun imediat și despre cariera fulminantă. Dar mai întâi punctez că de tot ce USR acuza la adversarii politici, legat de avantajele pe care și le creiau când erau la putere, rețeaua de pile și relații pe care o dezvoltaseră, s-a folosit și Oana Sivache. A dat din coate la Primăria Capitalei să fie numită director general adjunct al ASSMB, apoi director general. Salariul s-a dublat, a mai prins și două numiri în consilii de administrație a unor regii aflate în subordinea Primăriei București.
Presa a scris în mai 2022 că viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, membru USR și mâna dreaptă a lui Nicușor Dan, care preluase atribuțiile de la Nicușor Dan pe 7 martie 2022, a făcut repede trei numiri: Cristian Plută, director general la ASSMB, Oana Sivache director general adjunct la ASSMB și Bogdan Furtună manager la Colțea. Apropierea de USR a Oanei Sivache era cimentată însă din 2021. Pe Gabriela Firea o uitase, căci pierduse primăria.
Promovată de viceprimarul USR în mai multe servicii
În urcușul său către funcțiile înalte, intervine și „norocul” politic. În anul 2021, Oana Sivache a fost angajată și în funcția de consilier la cabinetul fostului viceprimar USR București, Horia Tomescu. Două servicii, ambele retribuite: la ASSMB și la Primăria Municipiului București. Informația apare în declarația ei de avere, de la începutul lui 2022, unde scrie că ea și soțul, preot în comuna Brănești unde Magic Camp are tabăra, (ulterior transferat într-o comună din Dâmbovița, din 2023), au un singur apartament de 100 mp în Târgoviște.
E limpede, familia Sivache nu avea casă în București. Așadar a închiriat. Inculpata Oana Sivache zice că soțul ei, preot, plătea, din salariu. Procurorii DNA ne spun însă că managerul de la Spitalul Colțea plătea cheltuielile familiei șefei de la ASSMB – chirie și facturile de utilități. Sper că e pe bune dosarul, că au probe, iar ei nu-s acei zeii ai Dreptății care descopereau șpăgile în câte un ceas cu cuc, rochii, struți sau caltaboși. Și nici pe mână cu Mafia nu sunt, cum zice autointitulata „Navalnîi a Bucureștiului”!