Procurorii l-au împiedicat pe Vâlcov să plece în Elveția

Procurorii l-au împiedicat pe Vâlcov să plece în Elveția

Procurorii DIICOT l-au plasat pe Darius Vâlcov sub control judiciar după ce au aflat că acesta urma să se deplaseze în Elveţia, a declarat vineri avocatul său.

Adrian Georgescu, avocatul lui Darius Vâlcov, a declarat vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă urma să meargă în Elveţia pentru a-şi duce copilul în tabără, susţinând că nu era "o plecare gen Mazăre, Udrea, Bica". Curtea de Apel Bucureşti a judecat vineri o contestaţie depusă de Darius Vâlcov, în care acesta solicita ridicarea controlului judiciar pus pe numele lui de procurorii DIICOT.

"Urma să plece în Elveţia, să-şi ducă copila în tabără. Nu este niciun fel de secret că sora lui Vâlcov se află în Elveţia de 10 ani. Pentru copilă fusese cumpărată tabăra respectivă, achitată, am şi trimis documente procurorului de caz. (...) Nu era o plecare gen, ca să zic aşa, Mazăre, Udrea, Bica şi alte persoane din astea, aşa cum, sunt convins, că i-a fost sugerat procurorului de caz. (...) Vâlcov nu se mai află sub imperiul măsurilor preventive de aproape trei ani. Dacă Vâlcov ar fi vrut să plece din ţară, pentru că avem o hotărâre care nu este definitivă, eu cred că ar fi putut să o facă de o mie de ori până acum. (...) Vâlcov este angajat în Bucureşti, are un contract de muncă în mediul privat", a explicat avocatul Adrian Georgescu potrivit Agerpres.

În opinia avocatului, fapta de care este acuzat Vâlcov nu este infracţiune, pentru că acesta a publicat un document care a fost denunţat de instituţiile statului, respectiv de directorul SRI, Eduard Hellvig, şi de către procurorul general.

"A publica un document care nu poartă marcaje de secret, pe o pagină de Facebook, cu scopul de a informa oamenii în legătură cu faptul că autorităţile nu spun adevărul în legătură cu aceste protocoale, în opinia mea înseamnă că Vâlcov nu a săvârşit infracţiunea de care este acuzat. (...) Când a fost luată măsura faţă de Vâlcov, marţi, la ora 14,00, am retrăit nişte vremuri pe care le-am considerat că nu le voi mai trăi în ţara asta. Vremuri în care anumite persoane erau luate de pe aeroport, vremuri în care anumite persoane, care urmau să plece din ţară din diverse motive, erau oprite prin măsuri preventive luate în dosare care zăceau în amorţire. Măsura este luată într-un dosar în care, din februarie, nu s-a întâmplat nimic, într-un dosar în care au fost administrate toate mijloacele de probă şi dosarul era finalizat, într-un dosar în care nu mai era nimic de administrat la acest moment, un dosar care zăcea în adormire", a mai spus avocatul.

Marţi, procurorii DIICOT au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, în legătură cu publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General.

Printre alte interdicţii, Darius Vâlcov nu are voie să părăsească municipiul Slatina fără încuviinţarea procurorului care se ocupă de acest dosar.