Probleme în serialul Las Fierbinţi. Datoriile au ajuns în justiţie. S-a aflat şi în Pro TV

Probleme în serialul Las Fierbinţi. Datoriile au ajuns în justiţie. S-a aflat şi în Pro TV

La distanţă de 4 ani după o decizie care îi provoca o satisfacţie enormă, actorul Toma Cuzin, interpretul lui Firicel în serialul Las Fierbinţi, a primit o veste neplăcută din partea judecătorilor.

Conform surselor cancan.ro, în prim-plan apare o lovitură dură primită de îndrăgitul actor a cărui notorietate a crescut o dată cu serialul Las Fierbinţi şi cu personajul pe care îl joacă în serialul difuzat de 3 ori pe săptămână la Pro TV. Astfel, după 4 ani de dispută în instanță, Firicel poate pierde procesul cu o bancă.

Este vorba despre o procedură de dare în plată… Totul a început în 2007, an în care Toma Cuzin și soția lui Cristina au contractat un credit de 80.000 de franci. Cei doi doreau să-şi cumpere o garsonieră cu acei bani şi în urmă cu aproximativ 4 ani au demarat acțiunea de dare în plată. Totuşi, banca nu a fost de acord cu acţiunea lor.

În 2016, Firicel credea că a scăpat

„Uraaa Uraaa Uraaa – se aude într un singur glas… Ce veste credeți că am primit ieri din partea avocaților mei?… Victorie împotriva băncii! Vă amintiți că, pe la sfârșitul lunii mai, vă spuneam că am un credit în franci elvețieni și că am hotărât să transmit băncii o notificare de dare în plată?

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa am și făcut. Banca a făcut contestație și o să urmeze un proces, dar asta e altă poveste… Cel mai important de spus este ca astăzi am aflat soluția definitivă într-un alt proces cu banca, legat de același contract. Este vorba de dosarul nr. 8709/3/2015.

Judecătorii au decis în mod definitiv că în contractul formulat de către bancă, clauzele privind dobânda și comisionul de administrare sunt ABUZIVE, au dispus eliminarea lor din contract și restituirea tuturor sumelor plătite în baza lor către subsemnatul. Totodată, au obligat banca să îmi plătească dobânda legală aferentă acestor sume”, spunea actorul în septembrie 2016.

La 7 septembrie 2020, Las Fierbinți, cel mai urmărit serial din România a ajuns la al 18-lea. Luni, marți și joi, de la 20:30, fanii serialului îi pot vedea la Pro TV pe Bobiță, Celentano, Firicel, Aspirina, Dalida, Vasile, Robi, Dorel, Giani sau Ardiles.

foto: actorul Toma Cuzin, alias Firicel din serialul Las Fierbinţi (Pro TV)

sursa: cancan.ro